La fel ca în amicalul din urmă cu mai bine de o lună, CSM Bucureşti s-a impus, astăzi, la Ploieşti, fără emoţii, diferenţa fiind reprezentată de faptul că oaspetele şi-au impus punctul de vedere încă de la pauză, când au condus cu 16-9, evitând emoţiile din meciul test, în care a fost 11-11 după 30 de minute şi 29-24 la final.
Debutul a fost echilibrat, mergându-se cap la cap până la 4-4, ba chiar ploieştencele reuşind să conducă pentru prima şi, din păcate, ultima dată, cu 5-4 (minutul 13). A fost momentul în care daneza de pe banca vizitatoarelor a cerut time-out şi nu ştim ce i-a spus Paulei Rodrigues, că parcă a băgat-o în priză. Patru goluri la rând marcate de conducătoarea de joc braziliancă au întors scorul la 5-8 şi l-au forţat pe Gheorghe Covaciu să ceară, la rândul lui, timp de odihnă. Iryna Shutska şi Sanja Vlaskalic, cea de-a doua cu trei goluri consecutive, au ţinut Ploieştiul în meci, dar, de la 9-12, s-a stârnit din nou Rodrigues, cea care a mai marcat de două ori şi, ajutată şi de Carmen Martin şi Torstenson, a dus tabela la un 9-16 ce a lămurit lucrurile înaintea pauzei.
Repriza secundă a fost folosită de cei doi tehnicieni în scopul de a-şi antrena elevele în condiţii de meci şi de a le oferi tuturor jucătoarelor din lot şansa de a evolua, astfel explicându-se şi faptul că diferenţa de la final nu a mai crescut foarte mult. Au fost, e drept, şi 13 goluri între cele două formaţii, după o perioadă în care Mayssa Pessoa a închis poarta şi oaspetele s-au desprins de la 19-13 la 26-13, provocând un nou time-out ploieştean, dar am văzut şi o revenire a gazdelor, cu un parţial de 7-2 în ultimele zece minute, ce a propus o diferenţă onorabilă, la final, pe tabelă: 20-28.
Statisticile meciului
Aruncări de la „7 metri”: 6 (3 ratate)/4 (1 ratată)
Eliminări „2 minute”: 3 (Shutska, Vlaskalic - 2)/7 (Torstenson, Vetkova - 2, Deonise, Da Silva, Nan, Vizitiu).
CELELALTE REZULTATE
CSM Slobozia-SC Mureșul Tg. Mureș 28-25 (14-15)
CSM Slobozia: Moroianu 9 goluri, Nica 9, Dăscălete 4, Carabulea 3, Pavăl 1, Urse 1, Drăguț 1
SC Mureșul: Klimek 6 goluri, Moloci 6, Tamaș 6, Nagy 5, Sunea 1, Bodor 1
Aruncări de la 7m: 9/8, respectiv 5/3
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 7 x 2 min.
SCM Craiova - HC Dunărea Brăila 22-16 (5-13)
SCM Craiova: Pîrvuț 8 goluri, Ianași 6, Eidem 3, Tănăsie 2, Apipie 1, Florică 1, Cioaric 1
HC Dunărea: Horjea 5 goluri, Moldovan 4, Farcău 3, Irimia 2, Brot 1, Perianu 1
Aruncări de la 7m: 2/0, respectiv 4/2
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.
Cartonaș roșu: Irimia (trei eliminări)
”U” Alexandrion Cluj - HC Zalău 29-40 (12-22)
”U” Alexandrion Cluj: Ani-Senocico 5 goluri, Chintoan 5, Ivan 5, Paraschiv 4, Laslo 4, Popa 3, Vălean 2, Boian 1
HC Zalău: Puiu 13 goluri, Trif 7, Constantinescu 6, Pintea 6, Ciuciulete 5, Bardac 2, Rob 1
CSU Neptun Constanța - HCM Roman 14-20 (8-11)
CSU Neptun: Enescu 6 goluri, Strahan 2, Toma 2, Tămaș 2, Mărginean 1, Ivan 1
HCM Roman: Stoleru 6 goluri, Agrigoroaie 5, Iuganu 3, Toskovic 3, Horobeț 1, Crap 1, Băbeanu 1
Aruncări de la 7m: 5/4, respectiv 8/5
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.
CSM Cetate Deva - HCM Rm. Vâlcea 27-27 (11-16)
CSM Cetate Deva: Krnic 10 goluri, Cartaș 6, Simion 3, Din 3, Malac 2, Petrinja 2, Șovar 1
HCM Rm. Vâlcea: Semedo 7 goluri, Vădineanu 5, Ilina 3, Adespii 3, Bădiță 3, Luca 3, Stoica 2, Cherăscu 1