În anii 1980, echipa Metalul Plopeni, din Divizia B, a efectuat un turneu cu jocuri de pregătire în Orientul Apropiat, organizat de Georges Minas, reprezentantul firmei Kodak în Europa de Est în acea vreme.
Cuprins:
Povestește Cornel Savu, 59 de ani, două selecții la naționala de juniori și peste 300 de meciuri în Divizia B, unul dintre jucătorii echipei prahovene în acea perioadă: “Printre cei care au stat lângă noi era și un oarecare Abu Isan. Am aflat ulterior, ani după, că acel personaj, care s-a și pozat cu noi, era chiar Ilici Ramirez Sanchez, cunoscut sub numele de Carlos «Şacalul». Sincer? Am făcut cu el câteva chefuri «udate» din belşug şi în Siria, şi Liban. Ne-a a însoţit peste tot!”.
Povestea e confirmată și de alți foști fotbaliști ai echipei Metalul Plopeni, club fondat în 1947 pe lângă uzina de armament și care există și azi, ca CSO Plopeni (Liga 4), și se regăsește în istoriografia clubului, scrisă de Constantin Dumitru-Plopeni.
Fostul mijlocaș, socotit ca unul dintre cele mai mari talente care au evoluat la Metalul, azi angajat la salina din Slănic-Prahova, ne-a furnizat și fotografia în care apare cel despre care susține că e chiar temutul Carlos Șacalul.
Neverosimil, story-ul prahovenilor putea fi adevărat.
În perioada sa de glorie, Carlos, supranumit teroristul cu 1.000 de fețe, şi-a atribuit nenumărate identităţi, demonstrate cu tot atâtea paşapoarte false. Înfăţişarea şi faptul că vorbea curent mai multe limbi de largă circulaţie i-au permis să-şi asume atât cetăţenii europene, cât şi unele latino-americane sau musulmane. De-a lungul timpului, a fost rând pe rând: Adolpho Bernal, Victor Hibcod Pion, Eduard Palacios Augusto, Alfred de Bourier, Andres Carlos Martinez Torres, Hector Lugo Dupont, Mario Cehon, Clarcke Lemon, Eusepi Massumo, Georg Sharen, Citon Clark, Sauz Erbert Manuel. De asemenea, el şi-a atribuit şi mai multe nume cu rezonanţă musulmană: Falal Aboullah al Bakri, Cheikh Mbarec ben Richard ben Abdelah Al Khalifa. De ce nu și Abu Isan?
Şacalul, pe numele lui real Ilici Ramirez Sanchez, 69 de ani, face acum presiuni asupra regimului slăbit din Venezuela pentru a obţine eliberarea din închisoare, scria dailystar.co.uk în februarie. Carlos e închis într-un penitenciar din Paris, Maison centrale de Poissy dans les Yvelines, unde ispăşeşte trei pedepse consecutive pe viaţă, ultima primită în 2017, pentru mai multe asasinate. Teroristul care a orchestrat numeroase atentate cu bombă, asasinate şi luări de ostatici, vrea să devină președintele Venezuelei şi să distrugă opoziţia.
La penitenciarul din Franța, acum câteva zile, o parte din zidul împrejmuitor s-a prăbușit, iar pușcăria nu mai e sigură. Luna trecută, doi supraveghetori au fost răniți de un deținut. Paznicii au făcut grevă din această cauză.
În spatele zidurilor sunt 200 de deținuți, dintre care 35 sunt condamnați pe viață.
Primăria din Poissy nu mai dorește o închisoare în centrul orașului. În mijlocul renovării centrului orașului, primăria consideră că pușcăria nu-și mai are locul.
Pentru a autentifica poza românilor de la Plopeni, în condițiile în care, până în 1994, sunt foarte puține imagini reale care circulă cu înfățișarea lui Carlos, Libertatea i-a contactat pe Isabelle Coutant-Peyre, 65 de ani, și pe Francis Vuillemin 50 de ani, avocați celebri care-l reprezintă pe teroristul venezuelean din 1990 încoace.
Isabelle, ultima iubită cunoscută a lui Carlos, ne-a transmis: ”În câteva săptămâni, o să-mi vizitez clientul și o să-i arăt imaginea. O să-l întreb despre fotografie. Opinie personală, nu este Carlos Șacalul în poză. Dar vom afla cât de curând”.
În fix două săptămâni, cea care l-a reprezentat și pe Zacharias Missaoui, unul dintre cei care au orchestrat atentantul de pe 11 septembrie 2001, și care îl apără pe Carlos din 1984, a revenit cu detalii: ”În ciuda deghizărilor și numelor pe care le-a folosit, nu este el în fotografie”.
Isabelle a încercat să se căsătorească de mai multe ori cu Carlos, însă asta nu s-a petrecut din cauza problemelor juridice. Cei doi s-au logodit într-o o ceremonie musulmană, în 2001, când Carlos era încă legat de a doua soție, iar Isabelle era căsătorită cu primul ei soț, dar uniunea lor nu a avut nici o forță juridică.
“Ilici Ramirez Sanchez, zis Carlos Șacalul, nu este în imagine”, a fost și reacția celebrului avocat parizian Francis Vuillemin.
Dictatorul libian Muhammad Gaddafi l-a sfătuit pe Ceauşescu, la începutul anilor ’80, să apeleze pentru “lichidarea problemei Pacepa” la Carlos Şacalul. Colonelul Sergiu Nica afirma într-un raport, în 1990, că CIE (Centrala de Informaţii Externe) l-a folosit pe Şacal pentru “neutralizarea trădătorului”, Ioan Mihai Pacepa fusese omul care până la azilul obținut în SUA îi fusese unul dintre cei mai de încredere apropiaţi. Gadaffi tocmai îi comandase atunci cunoscutului terorist asasinarea preşedintelui american Ronald Reagan. Achita 100.000.000 $, în timp ce Ceauşescu era dispus să achite 2.000.000 $ pentru lichidarea fostului “prieten”. Cum ambele atentate trebuiau să aibă loc pe teritoriul SUA, teroristul le-a acceptat la pachet. Pentru ducerea la îndeplinire a planului, spionajul românesc apelase pentru a-i facilita misiunea lui Carlos la fostul comandant al unităţii speciale Task Force 157 din Vietnam, Edwin P. Wilson, ce avea legături cu CIA. Soarta a făcut ca Wilson să intre pe mâna autorităţilor americane într-o altă problemă. La interogatoriu acesta a cedat şi a devaluat planurile de asasinare a lui Regan şi Pacepa, a notat historia.ro.
Operaţiunea “Tangoul Munchenez” prevedea lichidarea unor români aflaţi în exil, ce lucrau la Europa Liberă, prin detonarea unei bombe în cadrul secţiei române a postului de radio. Pe 4 februarie 1981, au loc trei atentate cu scrisori-capcană. Nicolae Penescu, Paul Goma şi Şerban Orăscu au fost răniți, dar nici unul nu a murit. Tot atunci, la sediul din München a Radioului Europa Liberă a explodat o bombă. Atentatul, soldat cu 4 răniţi dintre angajaţii Europei Libere şi importante pagube materiale, operaţiunea a eşuat deoarece colaboratorii lui Carlos au greşit ţinta, distrugând secţia cehoslovacă şi rănind 8 persoane. În 2005, generalul Nicolae Pleşiţă, fost şef al spionajului românesc după fuga lui Pacepa, mort în 2009, recunoştea intenţia lui Ceauşescu de a-l angaja pe Carlos pentru a comite asasinate politice. Pleşiţă se caracteriza drept omul de legătură dintre Ceauşescu şi Carlos.
Pe 15 august 1994, Carlos a fost predat francezilor de autoritățile sudaneze, unde se refugiase, mitul Carlos luând sfârşit.
Fiul al unui milionar, avocat comunist înfocat care și-a numit cei trei fii Ilici, Vladimir şi Lenin, ”Șacalul” a fost trimis de tatăl său la studii în Anglia. N-a făcut purici la Londra, din cauza comportamentului neadecvat fiind exclus din Facultatea de Chimie. Pleacă în Beirut unde se înscrie în Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP). E trimis pentru pregătire în tabere din Iordania şi Liban, unde va însuşi cunoştinţe necesare deturnării unui avion ori luării de ostatici. “El Gordo” (”Grăsanul”, porecla lui din copilărie) e retrimis la Londra pentru sarcini de “cercetare” și se angajează ca profesor de spaniolă la colegiul Langham. Avea ca misiune găsirea unor ţinte pentru viitoare atentate şi construirea unei reţele de locuinţe conspirative. La sfârşitul lui 1972, devine membru activ al PFLP. Asasinarea Liderului grupării de către Mossad îl face mâna dreaptă a noului locotenent al PFLP din Europa, libanezul Michel Moukarbel.
În 1986, dat în urmărire de toate regimirule comuniste, fuge cu soția sa, Magdalena Kopp, și fetița, Rosa Elbita. în Siria, dar este expulzat în 1991.
Din Siria fuge în Iordania, unde va trăi clandestin folosind nume false. Îşi trimite soţia în Venezuela. Se îndrăgosteşte de fiica gazdei sale, Lana, şi pleacă cu ea în Sudan, printre ultimele state ce susţineau făţiş terorismul. Se converteşte la islam pentru a-şi lua o a două soţie şi îşi pune la dispoziţie serviciile autorităţilor sudaneze.
13 ianuarie 1979 – organizaţia lui Carlos îşi stabileşte un nou refugiu la Budapesta, oraşul fiind ales datorită poziţionării sale, înlesnind coordonarea acţiunilor mai uşor în Europa. Din 1980, zborurile spre România s-au intensificat, Securitatea RSR apelând la serviciile Şacalului.