Articol de Viorel Tudorache, Sâmbătă, 13 iulie 2019, 15:00


Simona Halep, 27 de ani, 7 WTA, dispută joi, de la ora 15:00, împotriva ucrainencei Elina Svitolina, 24 de ani, 8 WTA, cea de-a șaptea ei semifinală de Mare Șlem, a doua la Wimbledon, după cea din 2014. Milioane de inimi pulsează din țară pentru Simona, dar mulți români se plâng că nu văd meciurile campioanei noastre, transmise de Eurosport 2.

Sute de fani nemulțumiți reclamă pe pagina de Facebook a Eurosport că nu recepționează programul care trebuie. „Pe Digi nu difuzează, în schimb pe Telekom se vede. Nu știu care e problema. Pe Digi în timpul meciului pe Eurosport 2 erau sărituri în apă”, a scris Sion Daniel. ”Am cinci programe Eurosport, trei erau cu Turul Franței, două cu motoare!”, s-a plâns Popovici Ioan. Ziarul Libertatea s-a interesat ce pot face acești oameni care vor să o vadă pe Simona în drumul spre cel al doilea trofeu de Mare Șlem din carieră, după Roland Garros 2018.

Poziția Eurosport

Postul Eurosport precizează: ”Meciurile de la Wimbledon au fost și sunt transmise pe Eurosport 2. În cazul în care acestea nu sunt disponibile, recomandarea este ca telespectatorii să se adreseze operatorului de cablu și să verifice cu acesta recepționarea feed-ului corect, pe care Eurosport l-a comunicat înaintea începerii competiției”. Mai pe înțelesul tuturor, la unii dintre operatorii de cablu există varianta Eurosport România, la alții Eurosport internațional, care au conținut diferit.

Recomandările Digi

Pentru abonații care au serviciul de televiziune DTH (satelit), postul Eurosport 2 (Wimbledon) poate fi recepționat în varianta SD și se regăsește pe poziția 19 (pentru decodoare SD) și pe poziția 23 (pentru decodoare HD).

Pentru abonații care au serviciul de televiziune prin cablu digital, recepționat cu echipament DIGI sau televizor cu profil DIGI presetat, postul Eurosport 2 (Wimbledon) varianta SD se regăsește pe poziția 31, iar Eurosport 2 (Wimbledon) varianta HD, pe poziția 32.

Recomandări: Dacă aceste posturi nu sunt identificate imediat de către echipament, recomandăm ca abonatul să aștepte în standby, câteva minute, ca să se actualizeze lista de canale sau să se inițieze rescanarea listei.

Pentru televizoarele ce nu au profil DIGI (sau  în cazul în care acestea a profilul DIGI, dar nu au activată funcția automată de scanare a canalelor), se recomandă o rescanare.

Halep: „Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”

Simona Halep o întâlnește pentru a opta oară pe Svitolina, care se află la prima ei semifinală de Mare Șlem. Ucraineanca are 4-3, dar n-au jucat niciodată pe iarbă. Simona are ascendent moral: și-a învins adversara în ultimul duel, 6-3, 3-6, 6-4, în februarie, în semifinalele turneului din Qatar, și în sferturi la Roland Garros 2017, 3-6, 7-6, 6-0.    ”Am energie. Mă simt proaspătă. Mă simt încrezătoare când păşesc pe teren. Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”, a declarat plină de optimism Simona Halep, care poate urca pe locul 4 mondial dacă joacă finala. ”Simona este o adversară grozavă, este foarte puternică şi trebuie să am cea mai bună evoluţie ca să pot câştiga meciul. Va fi o confruntare dificilă şi sper că pot juca bine”, a precizat Svitolina, care 11 trofee WTA, cu șapte mai puține decât Simona Halep .

Programul semifinalelor

Serena Williams (SUA, 10 WTA) – Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA)

Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA) – Simona Halep (România, 7 WTA)


Drumul până în semifinale

Simona Halep

Turul 1: Aliaksandra Sasnovich (6-4, 7-5)
Turul 2: Mihaela Buzărnescu (6-3, 4-6, 6-2)
Turul 3: Victoria Azarenka (6-3, 6-1)
Optimi: Cori Gauff (6-3, 6-3)
Sferturi: Shuai Zhang (7-6/4, 6-1)

Elina Svitolina

Turul 1: Daria Gavrilova (7-5, 6-0)
Turul 2: Margarita Gasparyan (5-7, 6-5, retrasă)
Turul 3: Maria Sakkari (6-3, 6-7(1), 6-2)
Optimi: Petra Martici (6-4, 6-2)
Sferturi: Karolina Muchova (7-5, 6-4)


Citește și:

EXCLUSIV/ Concluziile preliminare ale anchetei de la Otopeni: piloţii TAROM ar fi „tras frâna de mână” în timp ce aeronava rula pe pistă