Dan Petrescu, recent demis de la conducerea tehnică a echipei Dinamo Moscova, ar putea prelua din vară formaţia engleză de primă ligă Southampton. Ca jucător, "Bursucul" a evoluat un sezon pentru "sfinţi".
Dacă Mauricio Pochettino va prelua pe Tottenham, Dan Petrescu este favorit să-i ia locul argentinianului pe banca tehnică a celor de la Southampton. Pochettino este la concurenţă cu nume mari ca italianul Luciano Spalletti sau olandezul Luis Van Gaal.
Southampton se află în acest moment pe locul 8 în Premier League, cu 48 de puncte, după 33 de etape, la nouă puncte de ocupanta locului 7 Manchester United.
În vârstă de 46 de ani, Petrescu a antrenat formaţia Dinamo Moscova din 18 august 2012 până în urmă cu o săptămână, însă la finalul a 24 de etape, Dinamo Moscova a ocupat doar locul patru în clasament, cu 43 de puncte, la opt puncte în urma liderului Lokomotiv Moscova.
Foto: Libertatea