La începutul anului, Mircea Băsescu a fost încarcerat, în regim deschis, la Valu lui Traian. Șef de celulă i-a fost fostul impresar Victor Becali, unul dintre cei 8 condamnați în Dosarul Transferurilor, încarcerat pe 4 martie 2014.

”Am stat la Secția 9, unde stătuseră alde Becali. Erau condiții de regim deschis. Erau 10 paturi. În bucătărie aveam po masă adusă de Gigi Becali. Curtea era frumoasă, copaci, gazon, trandafiri, o grădiniță în care pusesem roșii. La 11 noaptea, televizorul se închidea. Îți luau curentul.

Aici am stat cu Mihai Nicolaiciuc, cu doi foști primari. Când am ajuns acolo, m-a întâmpinat Victor Becali, el era șeful, mi-a prezentat camera și patul în care urma să dorm, «a fost a vărului meu, Gigi», a spus el, era cu salteaua nu știu de care. Și am ocupat patul lui Gigi Becali.

După ce mi-au dat a doua amânare, Victor a zis că pleacă de aici și a făcut demersuri, ajungând la Jilava. A zis că dacă nu m-au eliberat pe mine, și m-au amânat, pe el nici atâta. Eu am rămas aici până pe 11 septembrie. Nu mă plâng, puteam spune că sunt pe un vapor care așteaptă de mai multe luni în rada portului”, a declarat Mircea Băsescu, pentru EVZ.

Între Traian Băsescu și Gigi Becali a fost prietenie la toartă. În 2006, cei doi au băut un șpriț, după ”sfertul” european dintre Steaua și Rapid.

Comeback istoric! Clubul susținut de Nicu Ceaușescu a revenit pe harta fotbalului românesc » Prima victorie după 21 de ani!
PARTENERI - GSP.RO
Comeback istoric! Clubul susținut de Nicu Ceaușescu a revenit pe harta fotbalului românesc » Prima victorie după 21 de ani!
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
Playtech.ro
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
O mamă a trei copii, găsită moartă într-o grădină din Australia. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce micuţii se aflau în casă
Observatornews.ro
O mamă a trei copii, găsită moartă într-o grădină din Australia. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce micuţii se aflau în casă
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Telekomsport
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)