”Dacă bag capul sub tramvai deraiază trenul!”
Daniel Prodan a ajuns în Ghencea în 1992. ”M-a luat Iordănescu, m-a văzut la juniori. Mă ia de mână şi mă duce la conducerea Stelei, la generalul Oţelea. Le spun pretenţiile mele, 30.000 de dolari pe 4 ani! Generalul Oţelea mă refuză, dar îi spune lui Iordănescu: «Dă-i tu bani de-acasă, jumătate din sumă, apoi restul de 15.000 de dolari îi dau eu, dacă va confirma!». Am semnat cu Steaua pe 1 noiembrie 1992, după ce Iordănescu a luat bani de-acasă, de la copii, şi mi i-a adus. Mi-a dat 15.000 de dolari şi m-am dus la tata, la Satu Mare, cu atâta bănet! În martie 1993 mi-am primit restul de 15.000 de dolari!
Didi Prodan, atacant brazilian
Cum l-am cucerit pe nea Puiu? După următoarea discuţie: i-am spus că eu cât am jucat la Satu Mare mi-am dat viaţa pentru Olimpia, iar dacă vin la Steaua, o să-mi dau viaţa pentru Steaua! I-am spus lui nea Puiu că dacă bag capul sub tramvai deraiază trenul! Cu asta l-am cucerit!”. În Ghencea i se striga: ”Didi Prodan, atacant brazilian”!
A debutat repede la națională, sub comandat lui Cornel Dinu, în 1993. Nici Iordănescu nu l-a scos din echipă, iar la Cupa Mondială din 1994 a fost integralist, la fel ca și Dan Petrescu și Gică Popescu.
”N-am fost Hagi, n-am fost nici Popescu! Dar am fost cel mai bun număr 3 din țară, la vremea mea! Am și-acum imprimat numărul 3 pe piele! În carieră, ori am jucat tot meciul, ori n-am jucat deloc. N-o să vedeți meciuri în care să intru în minutul 74”, se caracteriza Didi Prodan, 54 de selecții la echipa națională.
Nu și-a atins însă potențialul maxim, cariera sa de jucător fiind compromisă la 26 de ani de o operație greșită. Daniel Prodan s-a operat la genunchi cu şase săptămîni înaintea Coupe de Monde ’98 din Franţa. Fostul stoper al Generaţiei de aur a sperat pînă în ultima clipă că va prinde lotul, dar crede că a fost victima doctorului Doru Filipescu.
Cu Steaua a câştigat cinci titluri de campion al României, două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, iar în România a mai jucat la FC Naţional, echipă de la care s-a retras în sezonul 2002-2003, când avea doar 31 de ani, din cauza problemelor cu accidentările.
La Atletico Madrid, în cei doi ani petrecuți în capitala Spaniei, stoperul român a fost coleg și cu Diego Simeone, actualul antrenor al ibericilor, dar și cu alte nume mari: Molina, Caminero, Kiko, sub comanda sârbului Radomir Antici. A fost legitimat și la Glasgow Rangers, dar nu a apucat să joace, fiind accidentat.
A intrat la FRF. Nu a vrut să fie tehnician. A absolvit Institutul «Johan Cruyff», din Barcelona. Prodan a lucrat la FRF pe postul de director tehnic, dar și în Comisia Hattrick a UEFA. În 2009 și 2014 a fost la un pas să ajungă în conducerea Stelei. Din 2014, nu mai activa în fotbal.