Vasile Miriuță, fostul antrenor al Chiajnei și actualul tehnician al ”roș-albilor”, a găsit imediat o scuză pentru eșec. N-are jucători!

Dinamo – Concordia 2-3. Miriuță dă vina pe lotul „subțire”: „Am avut doi fundași centrali, acum am rămas cu unul”

”Am deschis scorul repede, aveam un moral bun, dar am luat gol după o greșeală inexplicabilă. În repriza a doua am intrat bine, am marcat, ne-am închis bine, dar a prins Bumba șutul acela. Apoi am luat gol iar după o fază fixă”, s-a văitat Miriuță.

”Acum suntem toții nervoși, dar mâine vom avea o discuție cu ei. Important e sムcâștigăƒm sâmbăƒtăƒ. Apoi voi avea douムsăptămâni la dispoziție pentru a ne pregăƒti. Sunt îngrijorat, dar trebuie săƒ-și facムși ei autocritica”, a completat antrenorul ”câinilor”.

”Am făcut o schimbare, ăsta e lotul. Cu Bokila am avut o discuție, o să vedem Pe Bumba nu l-as fi dat, dacă erau eu aici, l-am avut și la CFR Cluj, era jucător foarte bun. La fel, nu aș fi făcut niciodată schimbul Nistor contra Nascimento. Nistor joacă trei posturi, Filipe – doar unul”;

”Poate dacă era o situație mai bună, nu mai eram eu la Dinamo! Cât stau aici, o să mă chinui să fac echipa asta să joace. Mai sunt 14 etape, nu se pune problema să nu prindem play-off-ul”;

”Nedelcearu și Anton sunt suspendați cu Astra. Dacă era în viață, jucam cu mama, Dumnezeu s-o ierte, acolo, fundaș central. Fi-miu nu mai joacă nici el. Poate o să mă legitimez eu, tot sunt dinamovist de 40 de ani”.

La final, fanii au făcut scandal în ”Groapă”: ”Vasile, bagă echipa a doua cu Astra!”, ”Dacă joacă la fel nesimțiții ăștia, intrăm pe teren și oprim meciul”, ”Au salariile plătite, au mașini și femei și nu le pasă de numele lui Dinamo”.

Dinamo - Concordia 2-3. Miriuță dă vina pe lotul ”subțire”: ”Până în iarnă n-avem ce face! Atunci vom vedea”. Fanii au făcut scandal | VIDEO

”Trebuie înțeleși și fanii lui Dinamo. Dar aici nu e răbdare. Eu mă gândesc cum să-i aduc pe jucători cu picioarele pe pământ, nu mă gândesc la titlu”, a încheiat acesta.

CITEȘTE ȘI: 

VIDEO Ș˜OCANT. Oaia, simbolul național al ministrului Daea, chinuitムpe „vapoarele morții”. Condițiile înfiorăƒtoare în care sunt exportate animalele

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.