Clubul de fotbal Dinamo București trece printr-o perioadă grea, după ce patronul Ionuț Negoiță a luat decizia de a nu se mai implica financiar.
În criză de bani, oficialii de la Dinamo au cerut sprijinul Ligii Profesioniste de Fotbal din România, organizatoarea meciurilor din primul eșalon valoric al țării.
Concret, Dinamo a solicitat ca LPF să-i acorde un împrumut din banii proveniți din drepturile de televizare ale partidelor din Liga 1.
"Dinamo a solicitat un împrumut din drepturile de televizare a partidelor din Liga I şi analizăm cererea lor. În acelaşi timp am solicitat şi aşteptăm un răspuns din partea celorlalte cluburi din Liga I”, a declarat, miercuri, Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
Oficialul de la Ligă a adăugat, pentru Agerpres: ”Au motivat urgenţa şi, în cazul în care cluburile vor fi de acord, plăţile le vom face noi. E un fond de urgenţă care s-a constituit la nivelul ligii şi vom face calculele la acordarea următoarei tranşe din drepturile de televizare".
După decizia lui Ionuț Negoiță de a suspenda finanțarea, clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a adunat datorii, care reprezintă, în special, salariile către fotbaliști.
În primul meci al sezonului de primăvară, Dinamo va juca, sâmbătă, la București, cu Astra Giurgiu.