„Ne-am bucurat că a bătut CFR aseară pentru că nu s-a distanţat Steaua de noi. Campionatul se joacă. Noi trebuie să luăm meci cu meci, să nu ne facem planuri pe termen lung, iar la finalul sezonului regulat să vedem ce distanţă va fi între noi şi celelalte echipe din play-off. Trebuie să avem o mentalitate puternică şi să muncim mult pentru că numai aşa putem ajunge departe”, a spus Hanca.

Hanca consideră că el și colegii săi sunt pregătiţi să câştige cele trei puncte puse în joc la partida de sâmbătă cu Chiajna. 

„Am fost şi am văzut meciul trecut al Concordiei pentru că eram curios. Dar ei joacă oricum mai bine acasă pentru că sunt obişnuiţi cu terenul sintetic. Chiajna este o echipă care aleargă foarte mult, se dăruieşte şi are ambiţie. Din cauza înfrângerii suferite etapa trecută ei vor veni aici să îşi joace şansa. Dar noi suntem pregătiţi să câştigăm cele trei puncte. Trebuie să dăm totul pentru a ne impune”, a adăugat Sergiu Hanca.

Obiectivul cu Chiajna: ”Să nu primim gol”

Dinamoviștii și-au fixat și un obiectiv pentru meciul cu Chiajna. Fundașul Ionuţ Nedelcearu consideră că este foarte important ca echipa sa să nu mai primească gol.

„Concordia este o echipă cu mulţi jucători cu experienţă, dar noi trebuie să ne facem jocul nostru. Nu trebuie să fim atenţi doar la Constantinescu, ci şi la Pena, care este într-o formă bună. Important este să ne concentrăm şi să nu mai primim gol. Pentru că, din păcate, în ultimul timp am primit goluri foarte uşor”, a declarat Nedelcearu.

Mesaj în ciuda rivalilor

La conferinţa de presă dinaintea partidei cu Concordia Chiajna, partidă ce va avea loc sâmbătă, ofiţerul de presă al lui Dinamo, Ionel Culina, a reamintit de acel moment şi a venit îmbrăcat într-un tricou negru pe care era inscripţionat mesajul de la meciul cu Manchester City.

Culina Doar Dinamo

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.