Înfrângerea Stelei suferită joi seară pe Arena Națională, 0-3 cu Rosenborg, în turul din play-off-ul Ligii Europa a provocat multă bucurie în tabăra rivalilor dinamoviști. Un grup de câțiva fani ai formației din Ștefan cel Mare a urmărit meciul într-un pub, iar la fiecare gol marcat de norvegieni au scandat cu patos numele echipei Rosenborg. Dinamoviștii nu s-au rezumat doar la atât, ci s-au filmat și au postat imaginile pe conturile de socializare pentru a le face în ciudă steliștilor. //