„Când am concurat prima dată eram deja în clasa a zecea, deci au trecut foarte mulţi ani de atunci”, a povestit Doina Melinte la emisuinea „Jurnal pentru copii”, difuzată în această dimineaţă, la Digi 24. Însă, Doina Melinte nu şi-a dorit să urmeze o carieră în atletism. „Mi-am dorit foarte mult să ajung balerină şi, în clasa a II-a de liceu, am fost selecţionată la şcoala de balet, la Cluj. Eram trei copii la părinţi iar ei au considerat că nu vor să mă lase să plec de lângă ei atât de mică!”, a mărturisit sportiva. Acum însă nu îşi poate imagina viaţa sa altfel, fără sport, fără medalii, fără performanţă: „Am făcut un liceu economic, deci ar fi trebuit să fiu contabilă. Am terminat o facultate de educaţie fizică şi sport şi trebuia să fiu profesoară. Am făcut sport de performanţă până la o vârstă destul de înaintată, 36 de ani. Nu am fost nici contabilă nici profesoară. Nu a fost nici greu nici uşor! Mi-am făcut o carte de vizită prin sportul de performanţă!”. Cât despre propriul său copil, Melinte spune că şi-a îndreptat fata către sport, către un stil de viaţă sănătos dar când a fost să-şi aleagă o carieră, a lăsat-o să-şi aleagă singură drumul: „Fetiţa mea a făcut sport de performanţă. A făcut patinaj, înot, nataţie, tenis. Este o fetiţă talentată, dar şi-a ales o altă carieră, a ales moda. Este studentă la Facultatea Naţională de Design, secţia modă”, a mai spus marea atletă la emisiunea ”Jurnal pentru copii”, difuzată sâmbăta şi duminica, de la 9.30, la Digi24.