“Mulţumiţi-i lui nea Petre Cozma, comparaţia mă onorează şi mă umple de fericire. Când sunt la antrenamente şi pe teren, în timpul meciului, simt că pot face ce vreau eu, simt că sunt liber”, afirmă internaţionalul Dorin Marian Dragnea.
Născut la Găeşti, Dâmboviţa, în urmă cu 24 de ani, Dorin are o viaţă presărată cu multe încercări. La 12 ani, părinţii săi, Dorina şi Marian, s-au despărţit. A rămas cu mama sa, care, din dorinţa ca el să nu o apuce pe căi greşite, l-a înscris la echipa de handbal Arctic Găeşti. Era în clasa a cincea. Dar Dorin avea să primească un nou şoc: exact când prinsese gustul handbalului, formaţia s-a desfiinţat! “De-a lungul carierei, am avut parte de multe astfel de faze. Şi Uztel Ploieşti, şi Dinamo au dispărut când eram eu titular”, afirmă handbalistul care acoperă postul de coordonator de joc sau de inter.
A mai practicat fotbal şi baschet
La 15 ani, a încercat cu fotbalul. La “Drumul spre glorie”, emisiunea TVR, erau selecţionaţi viitori jucători de fotbal. “Am aşteptat de la şase dimineaţa până la nouă seara ca din cele câteva sute de copii să îmi vină rândul. Iar în momentul în care am intrat în direct, nu m-am descurcat foarte bine, motiv pentru care am zis că fotbalul nu este o opţiune” rememorează Dorin. La liceu, s-a dus la echipa de baschet. “Mi-a plăcut acea perioadă. Dimineaţa, alergam o oră, după care aveam cursuri urmate de o oră şi jumătate de antrenament”, continuă tânărul. În paralel cu sportul, Dorin a făcut un curs de modelling, obţinând fără probleme diploma. Din clasa a XI-a, Dorin a fost nevoit să se mute în Ploieşti, fiind admis la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza, secţia Biologie-Chimie. Dragnea a fost selecţionat de profesorul Constantin Muscalu, la Uztel Ploieşti, însă, după liceu, a plecat la Medgidia, Constanţa, fiind membru al lotului naţional de tineret, pregătit atunci de Ion Crăciun, care era şi antrenor la CSM Medgidia.
Însă, cu părinţii plecaţi la muncă în Slovacia (mama sa recăsătorindu-se) şi despărţit de prietena sa, lucrurile deveniseră neplăcute. Şi-a strâns bagajele şi a revenit în Ploieşti, la Uztel. Echipa s-a distrus, a ajuns la formaţia Dinamo, desfiinţată şi ea (!), apoi la Dinamo Braşov. Singura bucurie: complimentul lui nea Petre şi faptul că joacă la naţionala României.
Şandor, Nemeth şi Sztojka (de la stânga)
Petre Cozma, tatăl regretatului handbalist Marian Cozma, a vorbit despre sentinţa care s-a dat în cazul uciderii fiului său, dar şi despre planurile de viitor ale familiei. Joi, Raffael Şandor şi Gyozo Nemeth au fost condamnaţi de Tribunalul din Veszprem, Ungaria, la închisoare pe viaţă, în timp ce Ivan Sztojka, al treilea agresor, a primit 20 de ani de puşcărie. “După doi ani, anchetatorii au scos tricoul cu care Marian era îmbrăcat în noaptea incidentului”, începe să povestească nea Petre. Apoi detaliază: “S-au găsit urme de sânge ale celor vinovaţi pe tricou. E o probă importantă în dosar. Nimeni nu a ştiut nimic până acum despre acest lucru. Am spus şi continui să susţin că a fost ucis la comandă. Oricum, ne-am aşteptat la această decizie”.
“Merg la Veszprem la fiecare partidă la care pot să ajung. Sunt copiii mei. În această vară, chiar luna viitoare, e foarte posibil să organizăm un meci între formaţia maghiară şi Dinamo, pentru Marian”, a afirmat tatăl handbalistului ucis în 2009. Pe de altă parte, Marian Cozma nu era cu salariul la zi la data la care a murit. “Păsărilă” mai avea de primit de la MTK Veszprem aproximativ 30.000 de euro. Clubul maghiar nu a achitat încă datoria către familia Cozma, însă nea Petre i-a înţeles pe conducători: “E criză mare, i-am înţeles. Le-am propus să achite eşalonat, în rate de 1.000 de euro pe lună, pentru că e o sumă destul de mare”. (Richard Gavrilescu)