Libertatea vă prezintă ce au făcut cei 15 stranieri convocaţi de Victor Piţurcă (57 de ani) pentru barajul cu Grecia. Trei dintre ei n-au evoluat pentru echipele lor, la finalul săptămânii trecute, nouă au fost titulari, unul a fost rezervă şi a fost introdus pe final, iar doi au avut meciuri ieri. De remarcat vacanţa luată de Goian în Grecia, unde a văzut două ”galbene” în trei minute.
Dorin Goian (32 de ani) a primit cartonaş roşu în remiza echipei sale, Asteris Tripolis, cu Panthrakikos, 1-1 pe teren propriu. ”Goe” a văzut ”roşu” şi şi-a luat vacanţă din campionatul elen, după două ”galbene” primite în trei minute. Costin Lazăr (32 de ani), a fost integralist la PAOK în victoria cu Ergotelis, 2-1. Vlad Chiricheş (23 de ani), căpitanul tricolorilor, a evoluat fără greşeală în Tottenham – Everton 0-0. Tot în Anglia, Răzvan Raţ (32 de ani) a stat în teren până în minutul 89, în West Ham – Villa 0-0. Gigel Bucur (33 de ani) a fost şi el unul dintre remarcaţii finalului de săpămână, reuşind un nou gol, al cincelea al sezonului, pentru Kuban, în victoria de pe terenul concitadinei FK Krasnodar, 2-1. Alex Maxim (23 de ani) a făcut un nou meci foarte bun pentru VfB Stuttgart, chiar dacă echipa sa a fost zdrobită cu 6-1 de Dortmund.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7888c6a17ee91b6533e598dc3e84a8a8.jpg)
Torje, titular pe Nou Camp
Maxim a făcut un nou assist şi a fost singurul care s-a bătut de la egal la egal cu jucătorii Borrusiei. Veşti bune pentru Piţurcă au venit şi din Spania. Marica (28 de ani) a fost integralist la Getafe, în înfrângerea de pe teren propriu cu Valencia, 0-1. Chiar dacă n-a marcat, Marica a hărţuit în permanenţă apărarea adversă. Torje (23 de ani) a bifat şi el prima partida că titular la Espanyol chiar în derbyul cu Barcelona, 0-1 pe Nou Camp, fiind printre cei mai buni jucători ai echipei sale. Răzvan Cociş (30 de ani) a fost titular la Hoverla, 1-2 cu Sevastopol pe teren propriu, evoluaţia sa fiind modestă. Marius Niculae (32 de ani), tot la Hoverla, n-a fost în lot. În Franţa, Nicoliţă (28 de ani) a fost rezervă la Nantes (1-1 la Montpellier), iar Keşeru (26 de ani) a intrat în minutul 66 la Bastia, în 2-4 la Reims. Bogdan Lobonţ (35 de ani) a fost rezervă la AS Roma (1-1 la Torino). Ieri seară au evoluat şi ultimii doi stranieri convocaţi de Piţurcă: Bogdan Stancu (26 de ani) la Genclerbirligii şi Gicu Grozav (23 de ani) la Terek Groznîi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79e208b2d7239523d00a22eef02f1c42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58bedc47e47122a3beed08cb74af8d36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5196956a311d73dc5347d7a98919c2a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c210e9dba7e6a4c85908464000210325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d76fe3fd03c86d30e5abe6df6e9b72d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_67c01325ea66f3b81c5432e6ba6aeb4d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0cdff5c1b8606d3a7ee9ffda7135b539.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc2d689ea3b4a34331c19f088962fe86.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_114d3092142c7dc3de1444833199a098.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_058d0986605d3cf003d946659f6652b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0f3e530051df25848315803d567e45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_84d0487cf7bcb17f7771312962219f10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_52072da31434872baeb965789ef68e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cacfbe17b6e4f97fe2cdd1f82641591a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_eff381333fca5e7c41a73caa1de86058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d4029610475b8e7e58e6f862b42fa06a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f2ba393f20d2ee04714c97dcc64ee75d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6d12c4ab4c5f4b47782f19e7e007d7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f12e59150d8f4cb2f54d8d5c768b47e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c3d5437576ed4455683d944f34a52748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9b98feb270482b6e29446cd199cd510f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_d243bf13ec3a85255aa631dfde50a89b.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.