Fostul atacant dinamovist Magaye Gueye, 35 de ani, pe care Wikipedia l-a „pensionat” deja, joacă în Liga 3, la echipa prahoveană CSO Băicoi, oraș aflat la 12 kilometri nord de Ploiești, al cărui nume atrage zâmbete pe te miri unde.
Cuprins:
Zâmbete a atras și „Magy” la început, tribunele strigându-l pe impozantul jucător „Laurette”, după relația pe care a avut-o cu fotomodelul.
În ciuda faptului că nu mai jucase de 4 ani când a revenit în România, la CS Păulești, tot L3, jucătorul franco-senegalez i-a tras pe suporteri din orașul dintre livezi de mere și vii de partea lui.
Marchează meci de meci pe arena din Liliești, unul dintre satele care compun orașul de pe dealuri, de lângă sediul Poliției și al primăriei și se vede antrenor.
Acum colaborează cu „principalul” Costin Stoica, fotbalist cu licență de tehnician și cu multe meciuri și goluri la L2 și L1, rămas la echipă după ce au plecat Vali Lazăr, Dragoș Mihalache și Tibi Bălan.
Urmează un interviu sincer cu Gueye:
Libertatea: Magy, ești născut în Nogent-sur-Marne, suburbie pariziană, ai părinți senegalezi...
Magaye Gueye: Din Nogent mai sunt Lilian Nalis, care a jucat la multe echipe din Anglia, și acum e antrenor la Rennes. Și Thierry Tusseau, campion european cu generația Platini. Ambii părinți sunt din Senegal. Tata a fost mult timp și agentul meu. Am doi frați mai mari, unul a jucat fotbal, și o soră, mai mică, familie mare!
- Ai început la US Lognes, apoi ai ajuns la academia lui Strasbourg.
- Da, și de acolo la Everton, unde manager era David Moyes. Strasbourg avea probleme financiare, retrogradase... Am avut o variantă și cu Lyon, dar am ales Anglia... Îl știam și pe Louis Saha, fusesem coleg cu el loturile naționale de tineret, m-a ajutat să învăț limba. Era și Mikel Arteta, actualul antrenor de la Arsenal...
- Coleg cu Saha și cu mai cine?
- Ține-te bine: Eliaquim Mangala, Moussa Sissoko, Yacine Brahimi, Antoine Griezmann, David Ngog, Gabriel Obertan...! Sunt doar câțiva... Am jucat la Europene... a fost...
6 goluri în 15 meciuri pentru Franţa U19 şi două goluri în 8 meciuri pentru naţionala U21 a Franţei a marcat Gueye. Ulterior, a ales să joace pentru Senegal.
- Magy, ce salariu aveai la Everton? Aveai doar 19 ani, erai internațional de juniori și tineret „Les Bleus”.
- Un milion de lire sterline pe an, îți dai seama... Nu am fost foarte concentrat la fotbal. Nu mă pregăteam foarte bine, am și avut tot felul de accidentări. Eram distras de alte lucruri...
- Fete, fumuri...?
- Nu neapărat! Nu este despre asta, familie mare, bani de cheltuit. Ale tinereții valuri. Și valuri mari, să mă înec, nu alta!
- Regreți ceva?
- Da, sincer, că nu am muncit suficient. Am avut șansa și talentul de a juca de la nivel foarte mare, dar nu m-a zbătut mai mult, am fost prea „lejer” cum se spune...
Visam să am șansa într-o zi să joc pentru un club mare precum Manchester United, Arsenal sau Chelsea. Am avut-o, a trecut pe lângă mine!
- De la Everton, tot mai jos... Brest, Milwall, Adana, Osmanlî, Qarabag...
- Cu Adana am reușit o promovare, cu azerii am luat titlul. Cam atât....
- Și la Dinamo ai fost adus pe cai mari. Ce bani aveai? 25.000 de euro pe lună?
- Nu, 18.000! Dar am luat zero! Au fost problemele acelea. Complicat. Nu aș vrea să vorbesc despre Dinamo și scandalul cu cocaina, dacă înțelegi.
3 goluri în 18 meciuri a apucat Gueye să marcheze pentru „câini”.
- Cine câștigă Cupa Mondială?
- Suntem favoriți, dar cred că o să fie foarte greu. Zic că ne batem cu Portugalia și cu Argentina.
- Ai vreun prieten prin actualii internaționali?
- Da, sunt amic cu Ousmane Dembélé, a crescut aproape de Nogent-sur-Marne, de unde sunt și eu. Și Mbappé era aproape, la Bondy.
- Cine a fost idolul tău când te-ai apucat de fotbal?
- Pentru mine, George Weah, peste toți. Nu l-am văzut live, eram prea mic, dar am văzut videoclipuri cu el și m-a convins. Iubesc fotbalul datorită lui Weah.
- Deci ești PSG-ist, nu ții cu Strabourg, unde te-ai format, la academie?
- Tata era fan PSG, mă ducea pe „Parc”, așa că e clar ce echipă favorită am. Dintre marii jucători francezi, pune-l și pe „Zizou” Zidane, să nu uit, a fost inegalabil.
- Cum e la Băicoi?
- Am venit să ajut, mă simt bine! Sunt aproape, stau la Tunari, cu soția mea. Oamenii de aici sunt prietenii mei și, în plus, eu aș vrea să devin antrenor. Am lucrat și în Franța cu pitici, visez să fiu „coach”. Iau notițe.
- Pe Wikipedia scrie că ești „fost fotbalist”...
- Dă-le un mesaj, să se actualizeze... Da, e adevărat, îmi place mâncarea românească, bag muuulte sarmale cu mămăliguță sau mici, dar încă sunt viu.
- Tot acolo scrie că erai bun la atletism, aveai viteză, 10.13 pe sută...
- Aia pot să lase... deși a cam trecut timpul!
La apogeul carierei lui, Magaye Gueye era cotat la 2,5 milioane de euro. În prezent nu mai are cotă pe transfermarkt.com.
- Te duci la nuntă să dansezi? Echipa din Băicoi a programat meciul vineri, ca să meargă la nunta lui Toma, colegul tău...
- Din păcate, nu. Soția tocmai s-a operat la picior și e în recuperare. Dansez pe teren...