“E deplorabil ceea ce s-a întâmplat. Cred că e pentru prima oară în istoria fotbalului spaniol când a fost vandalizat un teren de antrenament. Nu există soluții pe termen scurt împotriva substanțelor chimice care au atacat gazonul și au ars iarba. Trebuie înlocuit total. Jucătorii nu se pot antrena acolo. Nu există în oraș nicio altă bază cu un teren propice pentru pregătirea unei echipe din prima divizie”, a declarat președintele clubului, Carlos Gonzalez.

Astfel, Florin Andone și coechipierii săi trebuie să se deplaseze 140 de kilometri, până la Sevilla, pentru a se putea antrena. În total, 280 de kilometri.  Cel mai probabil o vor face în baza celor de la FC Sevilla, dar dacă nu se va putea, vor folosi terenurile de antrenament de la stadionul olimpic Cartuja.

Cordoba a pierdut ultimele trei dispute din La Liga, 1-2 împotriva Realului, 0-1 cu Celta Vigo și 1-2 cu Almeria. Echipa lui Florin Andone se află pe locul 19 în clasament, cu 18 puncte, două mai puține față de prima echipă care se salvează.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Observatornews.ro
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii