Programată între Montecatini Terme și Castiglione della Pescaia (183 km), etapa de azi din Turul Italiei, cea cu numărul 6, a fost extrem de disputată deși nu se anunța așa înainte de start. André Greipel (Lotto-Soudal) a câștigat la sprint, devansându-i pe Matteo Pelucchi (IAM) și Sacha Modolo (Lampre - Merida), în timp ce alți rutieri au căzut chiar la finiș.Printre animatorii acestei etape s-a numărat și Eduard Grosu (Nippo-Vini Fantini), care s-a prins cu mult curaj într-o evadare. Tentativa sa și a colegilor desprinși de pluton a eșuat cu 14 kilometri înainte de sosire în condițiile în care ei n-au avut un avans mai mare de 5 minute față de urmăritori.Sprintul a fost dramatic. Acroșat de un spectator care făcea fotografii, Daniele Colli (Nippo – Vini Fantini), coleg cu Grosu, a căzut, antrenându-i pe alți 20 de rutieri în carambol. Printre cei afectați de acest incident de cursă s-a numărat și Alberto Contador, care a reușit însă să-și păstreze poziția de lider mondial. Pentru germanul Andre Greipel aceasta a fost cea de-a 3-a victorie a sa în Turul Italiei. El a recuperat, totodată, și tricoul roșu care i se acordă celui mai bun sprinter.