Elisabeta Lipă, atac la Bogdan Matei, fostul ministru al Tineretului și Sportului: ”Sunt supărată și dezamăgită. Dacă ești om de onoare, îți ții promisiunea”

Comentează

Președintele Federației Române de canotaj, Elisabeta Lipă, 55 de ani, are mari probleme cu bărcile calificate la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo (Japonia).

Concret, în urma calificării a șapte echipaje la JO 2020, fostul ministru al Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, a promis că, până i se va încheia mandatul, va cumpăra o garnitură de nouă bărci de rezervă.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, Bogdan Matei plecând de la șefia MTS fără a-și fi îndeplinit promisiunea ”solemnă”.

”După ce am revenit de la Campionatele Mondiale, unde sportivii noştri au calificat 7 bărci la Tokyo, am avut o conferinţă comună în care l-am rugat pe domnul ministru Matei să facă nişte eforturi ca să putem cumpăra o garnitură de bărci pentru Jocurile Olimpice. Asta pentru că Jocurile având loc la Tokyo, bărcile trebuie să plece încă din luna mai din ţară”, a declarat Lipă.

Șefa Federației de Caonotaj a continuat, conform Agerpres: ”Domnul Bogdan Matei a zis ”Da” timp de două luni şi ”Doamna Lipă, nu îmi voi termina acest mandat până nu rezolvăm problema bărcilor”. Apoi nu mi-a venit să cred cu câtă seninătate mi-a spus ”Am încercat, îmi pare rău'. Sunt foarte supărată şi dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat".

Dezamăgită, Elisabeta Lipă a adăugat: ”Dacă eşti un om de onoare îţi ţii promisiunea. Dacă nu, atunci plimbi oamenii pe drumuri până ţi se termină mandatul, pleci sau ceva se întâmplă. Cert e că nu e frumos să promiţi şi să nu rezolvi nimic. Toate cele 9 bărci, cele 7 deja calificate plus cele 2 în curs de calificare, costă 1,7 milioane de lei. Această sumă nu a găsit-o Ministerul Tineretului şi Sportului nicăieri pentru a face această achiziţie”.

Acum, șefa FRC speră ca noul ministru al Tineretului și Sportului, Ionuț Marias Stroe, va rezolva această problemă, după ce acesta a rezolvat problema premierii sportivilor medaliaţi la doar o zi de la preluarea mandatului.

” Dacă noul ministru al Tineretului şi Sportului s-a mişcat din prima zi atât de repede înseamnă că sportul românesc are o speranţă. Cred că Ministerul Tineretului şi Sportului, cu un nou ministru în frunte, poate să intre în Cartea Recordurilor... adică să rezolve o problemă cum este aceasta a premierilor în nici 24 de ore. E ceva fantastic”, a mai spus Lipă.

La JO 2020, România a calificat şapte echipaje: dublu feminin vâsle categorie uşoară, dublu rame masculin, dublu rame feminin, dublu vâsle feminin, dublu vâsle masculin, patru rame feminin, patru rame masculin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Fuego si Loredana
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
Actrițele Ozge Ozpirincci și Demet Akbag din Turcia | Foto: Kanal D
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:11
Cum funcționează prima clădire din lume transformată în baterie gravitațională. 12.672 de blocuri de beton produc energie, iar proiectul costă 150 de milioane de euro
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
14:37
EA Sports FC 27 review: tacticizarea și încetinirea gameplay-ului și noul mod The Grounds sunt schimbări binevenite
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri