Campioana de la US Open, Emma Răducanu, îşi va încheia anul înfruntând-o pe Gabriela Ruse într-un meci demonstrativ care va avea loc la sfârşitul acestei luni, la Royal Albert Hall din Londra, au anunţat organizatorii, potrivit news.ro.
Meciul dintre cele două sportive va fi prima apariție pe teren a Emmei Răducanu în fața publicului britanic după câștigarea US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Totodată va fi pentru prima dată când Emma Răducanu (19 ani) și Gabriela Ruse (24 de ani) vor fi adversare. Cele două au jucat împreună doar la antrenamente până acum, la Transylvania Open, luna trecută.
Începând de joi, 25 noiembrie, turneul din capitala Angliei, care va dura patru zile, va avea sesiuni zilnice după-amiaza şi seara, cu trei meciuri programate pe sesiune, două meciuri de simplu şi un meci de dublu. Biletele sunt disponibile de la prețul de 20 de lire sterline.