Euro 2016. Nicușor a devenit Nicolae! ”Mă simt bine cu 10 pe spate, dar lumea să nu se aștepte să fiu Hagi!”. Vom avea ”generația lui Stanciu”? ”Să fie rezultate, apoi știți voi să ne botezați” | FOTO&VIDEO EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Stelistul Nicolae Stanciu (23 de ani) e unul dintre cei mai tineri decari din istoria naționalei. Ardeleanul e onorat de comparațiile cu Hagi ori Mutu, dar rămâne cu piciorele pe pământ. A cerut presei să nu i se mai spună ”Nicușor”, pentru că nu mai e mucea, acum lasă jurnaliștii să dea titlurile: ”Poate o să se scrie de generația lui Stanciu. Dacă avem rezultate bune, voi știți cel mai bine cum o să botezați!”. Mijlocașul visează la un gol contra Franței, în meciul de deschidere de la Euro, ”dar mai întâi să fiu titular”. Plin de tatuaje, luptă în care se bate de la egal la egal cu Alibec, cel mai inventiv fotbalist din lotul tricolor are o dedicație specială: ”Dau totul pentru bunica mea. Ea m-a crescut”.Libertatea: Nicu, gata de Euro?Nicolae Stanciu: Mă simt foarte bine, sunt fericit că sunt în lotul pentru Franța, foarte entuziasmat de ce o să urmeze. Toți plecăm cu același gând, ne dorim să atingem obiectivele, să jucăm frumos și să trecem de faza grupelor.
E un vis să ajungi în lot pentru un turneu final?Îmi doream să ajung la natională, dar nu mă gândeam că o să joc la un Campionat European, chiar e mai mult decât puteam să-mi imaginez. Abia aștept să ajungem la Paris, să jucăm bine, să facem românii fericiți!
E greu tricoul cu numărul 10?Numărul 10 nu e un lucru pe care l-am cerut eu special sau să am vreo chestie. Și la prima selecție, mi-a fost dat acest tricou. Nu mi-a fost frică de responsabilitate, fiindcă, da, responsabilizează. O să-mi placă 10 pe mine, o ă mă simt bine!Pe unii i-a doborât acest număr...Da, e un număr greu, însă doar la noi mai contează acest aspect. Uite, la Franța, 10 are Gignac, și acolo au fost Zidane, Platini, mari fotbaliști. Pentru pentru ei nu contează foare mult, la noi contează, presa face aceste conmparații. Nu e normal ca toți jucătorii care poartă 10 după Hagi si Mutu să fie comparați cu ei! Mie mi se par deplasate oarecum comparațiile cu ”Regele” și cu Adi, eu doar ce am ajuns la natională! O să fac tot ce pot, dar lumea n-ar trebui să astepte să fiu Hagi sau Mutu, că o să fie greu!

S-a spus că v-a rupt selecționerul în Italia. E adevărat?E adevărat că am avut două antrenamente. N-am adunat pe rând, n-am putut să lucrăm toți același lucru. Mie, unul, mi-a plăcut, a fost atmosferă bună. Nu aveam când să facem antrenamente grele, să încărcăm, de abia am terminat sezonul cu foarte multe meciuri.

5 colegi au rămas acasă. Tatăl lui Ivan s-a enervat, Maxim - la fel..,.Nu e plăcut să rămâi acasă înainte de Euro, cred că nici domnului Iordănescu nu i-a fost ușor. Totuși, se știa că cinci vor române acasă. Oricare din lot s-a gânditr că ar putea scos din echipă, eram pregătiți dacă vom fi lăsați acasă.
Promiți un gol cu Franța?Îmi doresc să marchez, cu oricine, în orice meci. Dar întâi să fiu titular! Ar fi mai bine pentru mine. Aș dedica reușitele bunicii. Nu mai e printre noi, dar cu ea am crescut cel mai mult. Părinții erau plecați la muncă, ocupați cu serviciul, ea m-a făcut om! Am fost apropiați, a insemnat cel mai mult pentru mine, am avut relație specială.. Tocmai de aceea am ales să-mi și acel tatuaj cu dânsa pe brațul stâng.

Mijlocașul și-a iubit foarte mult bunica, decedată în 2007, pe când Stanciu avea 14 ani. Atât de mult a îndrăgit-o pe bătrână încât și-a tatuat pe umărul stâng imaginea ei, ținându-l în brațe în copilărie.

Ați pierdut amicalul cu Ucraina, 3-4, nu v-a dărâmat?Nu! A fost o repriză bună, dacă nu luam golul de 1-1 pe final de repriză, nu mai era rezultatul acela, poate  nici cele 3 goluri în 15 minute. Speră să fie bine în amicalul de vineri cu Georgia. Suporterii să ne încurajeze, îi asigur că vom juca pentru ei în Franța, ne dorim să-i facem fericiți, să fie mândri de noi!Ți-e frică de atentate? Cum te simți?Hm! La meciul cu Franța nu va veni nimeni, nici familie. Le ce nebunie o să fie... În schimb, o să am prietenii alături cu Elveția și cu Albania.Te-ai supărat la un moment dat, ai pretins jurnaliștilor să nu-ți mai zică Nicușor, că te-ai făcut mare. Uite, ce zici de titlul ăsta: ”Generația lui Stanciu face rezultate mari la Euro 2016”...E, nu cred că e generația lui Stanciu, sau, cine știe...Întâi să avem rezultate, dacă vom trece de grupe,, dacă vom ajunge sus, ne veți boteza voi cumva, ne veți găsi un nume. Oricum, Generația de Aur e departe încă de noi...
N-ai prins Generația de Aur, ce-ți aduci aminte de echipa lui Mutu și Chivu?Într-adevăr, în 1993 m-am născut, nu făcusem ochi la Mondialul din 1994 și nu-mi prea amintesc nici măcar Euro 2000, eram mic. Știu însă turneul final din 2008, cu acele meciuri cu Franța și Italia, cu golul și penalty-ul ratat de Mutu. Au fost meciuri frumoase.”Regretă că nu l-a văzut jucând!” 
Mama fotbalistului, Elisabeta Stanciu, a detaliat, pentru Libertatea, relația strânsă pe care a avut-o Nicușor cu bunica lui. ”Era mama soțului meu. Ei îi spunea mama, iar mie mami. Mi-au dat lacrimile când l-am auzit că-i dedică golul bunicii sale. Aveau o relație specială. Nicușor îi spunea ei prima toate secretele, boacănele, notele de la școală, apoi le aflam și eu. A rămas cu regretul că nu l-a văzut niciodată jucând fotbal. Când era mic, îl luam cu noi la câmp, mergeam vreo 30 de minute pe jos. Bunica mergea greu. Atunci, Nicușor i-a făcut o promisiune: ”Când o să ajung mare fotbalist, o să-ți cumpăr un avion, să ajungi repede la fân!. Bătrâna i-a zis: <Să te ajute Dumnezeu, dragul mamei!”. Știe că bunica îl veghează de acolo de Sus”, a povestit mama internaționalului. De mic copil i-a fost ursit lui Nicușor Stanciu să ajungă fotbalist. A moștenit microbul de la tatăl său, care a jucat la nivel local. ”În timp ce-i trăgeam la poartă soțului i-am spus să mă lase să dau gol, ca să dea și băiatul nostru goluri când se face mare. Și uite că dă! Când vine acasă se duce și se reculege la mormântul bunicii”, a mai dezvăluit doamna Stanciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate