Exclusiv | Am aflat de ce vrea Cosmin Contra să se retragă şi să plece în Spania
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cosmin Contra (34 de ani) anunţase că se va retrage din Liga I după meciul Timişoarei din Ghencea, însă a amânat decizia, deoarece a fost convocat la naţională pentru “dubla” cu Albania şi cu Belarus, din preliminariile Euro 2010. “Guriţă” a acceptat să explice, pentru Libertatea, de ce a revenit la naţională şi de ce ar vrea să se stabilească în Spania.
“Pe mine m-a durut înfrângerea din Austria, în care ni s-au lichidat toate şansele de calificare la Mondialele din 2010. Mi-am anunţat retragerea din naţională pentru că era normal să o fac, să las să vină tinerii”, a explicat fundaşul Timişoarei. Pe de altă parte, Contra recunoaşte: “Am spus-o, dacă mi se va cere, în caz extrem, să ajut naţionala, nu voi zice niciodată «nu». Acum a fost un astfel de context. Şi vreau să-l sprijin pe Răzvan Lucescu. A demonstrat, pe unde a fost, că e un antrenor bun, care obţine rezultate importante”.
Copiii ar primi o educaţie mai bună
Cosmin spune de ce doreşte să plece în Spania: “Eu aş mai putea juca până în iarnă, dar trebuie să şi primesc oferte, pentru că angajamentul meu cu Timişoara a expirat pe 30 august şi nu mi s-a propus prelungirea. De ce Spania? Pentru linişte, nu-i stres ca la noi, unde sunt multe scandaluri şi declaraţii, unii împotriva celorlalţi. Liniştea din Spania n-o voi avea niciodată în România. Să mă scol dimineaţa, să-mi duc copiii la şcoală, apoi să joc o partidă de golf cu prietenii sau să mă duc la masă cu cineva, fără să fiu urmărit de paparazzi…”. “Guriţă” a adăugat: “Copiii au condiţii de şcoală, e un colegiu britanic extraordinar la Madrid. Avem 10 spitale lângă casa noastră. În Timişoara nu avem un spital superdotat, nu avem o şcoală la standarde înalte. Şi atunci, când educaţia şi sănătatea copiilor sunt pe primul plan, la Madrid găsesc lucrurile astea…”.
Are un băiat şi o fată
Cosmin are cu Alina, soţia lui, doi copii: Sara (8 ani) şi Alex (6 ani). Lui “Guriţă” îi e dor de viaţa cuminte din Peninsulă: “Dimineaţa mă sculam odată cu copiii. Îi duceam la şcoală, pentru că era în drum spre stadion. Apoi, urmau antrenamentele. Două zile pe săptămână mă duceam să joc golf cu prietenii. Seara mă zbenguiam cu cei mici, le făceam baie, îi puneam în pat pe amândoi, apoi ne uităm la un film sau ieşeam la masă cu Alina. Aveam o fată care stătea cu copiii”.
Cum şi-a cunoscut soţia
“Am fost la aceeaşi şcoală, la Timişoara. Alina era într-o clasă de handbaliste, eu eram în- tr-una de fotbalişti. Ne-am cunoscut la petrecerea de terminare a liceului. Apoi am început să ieşim împreună. Fără soţia mea nu aş fi ajuns unde sunt acum. În timpul carierei mele am avut liniştea necesară acasă”, ne-a declarat Cosmin Contra.
A trecut prin multe momente haioase în carieră
Luţu l-a poreclit «Guriţă»
“Probabil că mi se spune «Guriţă» pentru că am gura mare. Adevărul este că am de foarte mult timp porecla. La lotul naţional de juniori Luceafărul am primit-o şi Ionuţ Luţu (foto) mi-a zis primul aşa”.
E prieten bun cu Gică Craioveanu
“Între mine şi Gică Craioveanu (foto) e o strânsă relaţie de prietenie. Înainte să se mute la Castellon cu familia, făceam petreceri până la 3 dimineaţa. La emisiunea pe care o realizează la radio, îi place să glumească. Într-o ediţie, după un meci în care am fost declarat unul dintre cei mai buni oameni, el a zis în direct la radio: «Cine, urâtul ăla să fie declarat jucătorul meciului?»”.
A jucat la Alaves, AC Milan şi Atletico
“Finala de Cupa UEFA din 2001, Alavesul meu contra lui Liverpool, a fost de vis, unul din meciurile cele mai frumoase din cariera mea, chiar dacă am pierdut. În partida aceea simţeam că pot face orice pe teren. Mi-au ieşit lucrurile foarte bine, iar după acel joc am semnat cu Milan. Am evoluat un an acolo. Îmi pare rău că nu am ajuns să joc în grupele Ligii Campionilor. A venit oferta de la Atletico Madrid şi m-am întors în Spania”.
În blugi rupţi, înainte de finala Cupei UEFA din 2001
“În 2001, când ne-am calificat în finala Cupei UEFA, fiind un club mic, noi n-aveam costume de prezentare. De obicei, mergeam fiecare cu hainele lui de acasă, fiecare cum îi debita mintea să se îmbrace, aşa se îmbrăca. Înainte de finală, preşedintele a chemat un croitor să ne ia măsurile pentru costume. Am refuzat, din superstiţie! Şi am ajuns la Dortmund. Ne-am dat jos din autocar şi i-am văzut pe cei de la Liverpool, toţi îmbrăcaţi la patru ace. Noi, fiecare cum i-a trecut cap, toţi cu lucruri care mai de care mai colorate. Eu eram în blugi rupţi, tenişi şi tricou. Să fi văzut feţele celor de acolo: «Doamne, cine a ajuns să joace finala Cupei!»”.
