Ion Țiriac (75 de ani) a fost prezent la prima ediție a Balului natației românești, eveniment desfășurat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Tineretului și Sportului. Omul de afaceri a povestit o întâmplare absolut uluitoare, petrecută în timpul unei partide de vânătoare."Nadia Comăneci e Nadia Comăneci. Este cea care a luat pentru prima dată titlul pentru femeia perfectă și cu asta putem spune că s-a terminat totul. Chiar dacă vorbim de Statele Unite ale Americii, de Anglia sau de Congo, toată lumea o cunoaște. Ea este una singură pe planetă. Peste tot e Nadia.O să vă povestesc o istorisire pe care am trăit-o la Polul Nord. Știu că n-o să le convină "tovarășilor", dar eu acolo am fost la vânătoare, în urmă cu un an și jumătete. Înainte să merg cu câinii 22 de ore, am ajuns pe o banchiză. Am găsit două rulote lăsate de cei care căutau petrol acum 15-20 de ani. Era oricum mai bine în interior decât afară. Vă dau cuvântul meu de onoare că, atunci când am intrat acolo, am văzut un poster cu Nadia, din 1976. Posterul avea peste 200 de semnături. Fiecare petrolist care ajungea acolo semna pe poster. Continuarea e incredibilă: când a venit eschimoșul, mi-a spus: <<Uite, vezi, ea e regina!>>! Atunci, am făcut o greșeală ce putea fi mortală... Nadia vă poate confirma. Am sunat-o și i-am dat-o eschimoșului la telefon. În câteva clipe, omul a căzut lângă mine și nu știam ce se întâmplă. Dar picase lat de fericire!", a spus Țiriac, lăsând să se înțeleagă că eschimoșul a făcut un atac de cord de bucurie că a putut vorbi pentru un minut cu "regina" gimnasticii.