Familia lui Djokovic, primele declarații după victoria din instanță: „O decizie uriașă pentru lumea liberă”

Comentează
Arhiva foto

Familia lui Novak Djokovic a salutat decizia judecătorului australian care i-a permis sportivului să rămână în Australia și a decis să părăsească centrul de carantină în care a fost dus după ce a sosit în țară fără a fi vaccinat împotriva Covid-19, într-o conferință de presă organizată luni.

„Vrem să mulțumim sistemului de justiție din Australia, am dori să mulțumim pentru ceea ce a scris judecătorul Kerry în această decizie. A judecat imparțial acordând atenție detaliilor. Familia noastră este foarte mulțumită că dreptatea și adevărul au învins”, a declarat fratele sportivului, Djordje Djokovic, în debutul conferinței de presă

„Suntem aici pentru a sărbători victoria fiului nostru Novak. A luptat mereu pentru dreptate. Nu a greșit cu nimic. A mers acolo pentru a câștiga acel turneu. Această situație a fost extrem de dificilă. A existat un spectru de emoții: tristețe, frică, dezamăgire. Au fost momente când nu avea telefonul cu el. Habar nu aveam ce se întâmplă”, a completat și mama acestuia.

Ea a catalogat victoria din instanță drept „cea mai mare victorie a lui din cariera sa, mai mare decât orice Grand Slam”. De asemenea, fratele său a precizat că „Novak a fost numit în multe feluri, dar el luptă doar pentru libertatea de a alege”.

La rândul său, unchiul spotivului a transmis mulțumiri președintelui și premierul sârb pentru „eforturile de a convinge autoritățile australiene de a îi oferi un tratament mai bun lui Novak”.

„În ultimele zile, a fost foarte, foarte dificil pentru toți cei din lume care gândesc liber. Dar mental este extrem, extrem de puternic. I-au luat toate drepturile drepturile sale, ca ființă umană. A refuzat să-și retragă viza. Nu i-au dat niciun drept să-și pregătească apărarea timp de câteva ore și i-au luat telefonul. Din fericire, i-au dat telefonul înapoi. A contactat echipa sa de avocați care i-a pregătit o apărare fantastică, pe care nu o puteau egala”, a completat și tatăl sportivului.

El a salutat decizia drept una „uriașă pentru Novak, pentru familia sa și pentru lumea liberă”.

„Justiția și statul de drept au prevalat. Judecătorul care a prezidat dosarul a arătat că nici pentru o secundă Novak a fost vinovat. Judecătorul a fost fantastic, pur și simplu a respectat faptele. A luat singura decizie posibilă și anume să-l elibereze pe Novak”, a completat Srdan Djokovic.

Djordje Djokovic a subliniat că fratele său este acum liber și a reușit deja să se antreneze pe arena Rod Laver, principală arenă pe care se va desfășura Australian Open.

Când familiei i s-a pus întrebări despre ce făcea Djokovic a doua zi după ce a fost testat pozitiv pentru Covid, ei au oprit conferința de presă. Avocații lui Novak Djokovic susțin că tenismenul a fost testat pozitiv cu COVID pe 16 decembrie 2021, motiv pentru care ar avea dreptul să intre în Australia. Potrivit The Mirror, la o zi după acea dată, sportivul a participat în Serbia la un eveniment cu zeci de copii.

Primul mesaj al lui Novak Djokovic

Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă, așa cum era anunțat prima dată, dar postat pe Twitter un mesaj alături de o poză de pe terenul de antrenament.

„Sunt mulțumit și recunoscător că judecătorul a întors decizia de anulare a vizei. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, vreau să rămân și să încerc să concurez. Rămân concentrat pe asta. Am zburat aici pentru a juca la unul dintre cele mai importante evenimente pe care le avem în fața unor fani minunați”, a scris Novak Djokovic pe Twitter.

I’m pleased and grateful that the Judge overturned my visa cancellation. Despite all that has happened,I want to stay and try to compete @AustralianOpen 
I remain focused on that. I flew here to play at one of the most important events we have in front of the amazing fans. ? pic.twitter.com/iJVbMfQ037— Novak Djokovic (@DjokerNole) January 10, 2022 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală