„Bolnavi la jocurile din campionatul României, dar apți să participe la cel din Ungaria”. Scandal în hocheiul românesc

Comentează

Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) acuză echipa HSC Csikszereda că s-a dat „lovită” în liga națională, dar a fost aptă o zi mai târziu pentru Erste Liga.

Într-un comunicat, intitulat „Bolnavi la jocurile din campionatul României, dar apti să participe la cel din Ungaria”, FRHG spune că este „consternată” de „atitudinea lipsită de fair play, respect și considerație a Sport Club Miercurea Ciuc”.

Pe 28 ianuarie, clubul harghitean avea programat un meci oficial în Campionatul Național de Seniori al României, la Brașov, contra Coronei, dar „a anunțat în preziua evenimentului că nu poate juca din motive de accidentări și viroze”.

Potrivit regulamentului invocat de FRHG, „gestul clubului a atras după sine pierderea jocului prin forfait, 0-5“.

O zi mai târziu, însă, pe 29 ianuarie, HSC Miercurea Ciuc a jucat însă „în formație completă“ în Erste Liga, competiție în care concurează 7 echipe de club din Ungaria și 3 din România”. Ciucanii au trecut de Feha 19 cu 7-3.

„Nu i-a silit nimeni să se înscrie în campionatul național”

„În primul rând, suntem în România, nu în Ungaria, iar cei de la Miercurea Ciuc s-au înscris nesiliți de nimeni în campionatul național. Măcar din acest considerent, ar fi normal ca orice competiție desfășurată aici să fie tratată cel puțin cu aceeași importanță ca și acelea din țările vecine”, a declarat Alexandru Smeu, președintele Comisiei de Competiții a FRHG.

Am constatat cu mâhnire că există cluburi care activează și sunt înregistrate juridic pe teritoriul României, dar care tratează cu indiferență, dacă nu chiar cu dispreț, competiții în care au ales de bunăvoie să se înscrie. Toate acestea, în timp ce abordează ca prioritare confruntările de peste hotare, din Ungaria.

Au jucat și ieri, în Erste Liga

Între timp, în Erste Liga, echipa din Ciuc a jucat și cu DAB, 8-3, marți, 31 ianuarie.

Echipa nu stă foarte bine și luptă să prindă play-off-ul. Momentan e pe locul 5 din 10 formații. Primele șase echipe merg în faza următoare a competiției.

Nici în liga națională nu stă prea bine, locul 6 din 8, însă toate echipele acced în play-off.

Libertatea l-a contactat pe antrenorul ciucanilor, Levente Hozo, însă fostul internațional român nu a răspuns solicitărilor până la publicarea acestui articol.

Clubul din Miercurea Ciuc a cucerit 17 titluri naționale, 15 Cupe ale României și a câștigat de patru ori Erste Liga, campionatul comun româno-maghiar, fiind campioana en-titre.

Ministerul Sportului a anunţat vineri, 27 ianuarie, că 67 din cele 68 de federaţii sportive naţionale vor primi finanţare pe anul 2023, excepția fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, care nu a îndeplinit condițiile şi a fost declarată neeligibilă. FRHG a transmis însă din toamna trecută că rupe contractul cu instituția condusă de ministrul Eduard Novak.

Decizia vine pe fondul unui litigiu între Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă şi Ministerul Sportului care durează de mai multe luni, legat de alegerile pentru șefia forului, nerecunoscute de MTS. Cazul a ajuns în instanță.

Pe 15 noiembrie 2022 FRHG a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.

Recent, MTS a convocat Adunarea Generală Extraordinară a FRHG, demers considerat nestatutar de actuala conducere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
delfin înotând în marea neagră
13:02
264 de delfini au eșuat morți pe plajele românești, în vara anului 2026. Care sunt cauzele acestui număr-record
Arhiva foto
13:08
Dan Dungaciu refuză să vină la proces și să fie audiat pentru abuz în serviciu. Avocatul „numărului 2” din AUR: „N-a avut intenția de a încălca legea”
MONDEN
Maurice Munteanu despre experiența Asia Express
14:46
Ce a pățit Maurice Munteanu la Asia Express. Experiența din China l-a marcat: „Am fost în pragul SMURD-ului”
Kim Kardashian
14:45
Kim Kardashian a primit doar un euro despăgubiri după jaful armat din Paris. Hoții i-au furat bijuterii de peste 6 milioane de dolari
POLITIC
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Ultimele știri
15:27
Cum vor cercetătorii să găsească dovezi în praful lunar despre existența extratereștirlor: rolul noului program Artemis
15:21
Nicușor Dan a transmis că nu poate să ajute fermierii, pentru că nu are guvern. „Vrăjeală”, i-au răspuns ciobanii
15:18
Ce le transmite Comisia Europeană ciobanilor despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
15:16
De ce conexiunea Wi-Fi scade când pornești cuptorul cu microunde si cum rezolvi
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
O tânără care sărută blând pe cap nou-născutul purtat într-un sistem de wrap textil verde, într-un cadru casnic.
14:14
O tânără bonă câștigă 14.000 de euro pe lună, dar lucrează numai noaptea, fără zile libere
Curățenie în casă în 60 de minute: Trucuri rapide - O femeie pulverizerizeaza soluție de curățare pe o masă de lemn
12:10
Curățenie rapidă în 60 de minute: trucuri eficiente pentru o casă impecabilă fără efort
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Serviciile de ambulanță din România se confruntă cu o criză financiară fără precedent. Sursă foto Shutterstock
12:52
Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără bani pentru combustibil și medicamente în luna septembrie. Lider sindical: „Încercăm să sensibilizăm preşedintele”
O imagine cu fața lui Isus pe un steag purtat pe spate de un protestatar, langa un al protestatar care tip la protestul fermierilor din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
12:24
Vasile Bănescu, despre imaginea care l-a șocat la mitingul din Piața Victoriei: „Batjocorirea lui Iisus prin târârea Sa în mijlocul urii”
tânăr supărat
12:15
Românii rămân cu 6 ani mai mult în casa părinților decât finlandezii, din cauza sărăciei și a chiriilor mari
Un bărbat purtând o căciulă neagră și un cojoc din blană de oaie, privind fix spre cameră în mijlocul altor participanți la un protest în aer liber, unde se observă și un steag al României.
11:49
Ciobanii care protestează în București au fost chemați la Cotroceni, după ce au depus 16 revendicări la Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?