Simona Halep (23 de ani, nr 3 WTA) va debuta duminică la Roland Garros contra rusoaicei Evgeniya Rodina (nr 91 WOTA). Meciul va începe la ora 12.00 şi va fi transmis de Eurosport. Florența Mihai (59 de ani), fostă mare jucătoare de tenis a României, în prezent director de competiții la Federația Română de Tenis, crede că Simona trebuie să-și folosească la maximum două dintre atuu-rile ei: lovitura de dreapta și serviciul.Florența Mihai se înscrie în rândul personalităţilor din tenisul mondial care îi dau o mare șansă de câștig Simonei Halep în această ediție a turneului de la Roland Garros. "Simona a căpătat o mare experiență de anul trecut până în prezent. Eu cred că pentru ea nici una dintre jucătoarele cunoscute înscrise pe tablou nu mai reprezintă un secret", spune Florența Mihai. "Să își folosească serviciul, pe care l-a îmbunătățit și să mizeze pe loviturile cu dreapta", a adăugat Florența Mihai. Faptul că Ion Ţiriac ţine aproape de Simona la turneele importante o încântă pe Florenţa Mihai: "Prezența lui Ion Țiriac lângă Simona înseamnă foarte mult pentru ea. Este o mare personalitate a tenisului și a sportului mondial care îi poate da sfaturi foarte bune".
Fosta mare jucătoare de tenis ne-a dezvăluit că cea mai mare sumă pe care a încasat-o cla un turneu important, a fost de 7000 de dolari. "Am primit 7.000 de dolari la Roland Garros, dar am rămas cu destul de puțini. Am plătit impozitul statului francez, dar și un procent statului român. Așa erau vremurile atunci", a mai spus Florenţa Mihai.