Patronul firmei Romprest, afaceristul Walter Florian, se află în custodia Poliției Române după ce a fost identificat în Emiratele Arabe Unite, acolo unde se pare că şi-a cumpărat echipa de ligă secundă la care joacă fostul stelist Mihai Costea (Al-Ittihad Kabla).

Fost patron la ”U” Cluj, dar trecut și pe la cluburile Petrolul Ploiești și pe la Dinamo, era dat în urmărire încă din luna mai a anului 2015, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă pentru mai multe infracțiuni, printre care și evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 20 de milioane de euro.

Compania Romprest, potrivit procurorilor DIICOT, a fost acuzată că a derulat tranzacții comerciale fictive cu mai multe societăți comerciale pentru a ascunde mai multe sume de bani. Au fost numiți anumiți reprezentanți legali ai acestei societăți comerciale care nu au putut fi identificați, pentru că și-au declarat domiciliile în Republica Moldova sau Ungaria.
Dupa ce va ajunge în țară va fi dus în fața instanței de judecată Ploiești, pentru a se confirma acest mandat de arestare și se vor continua investigațiile, dosarul Romprest fiind deja trimis în judecată.
„N-am fugit din țară! Firmele mele n-au furat, domne, nimic!”, a spus Florian Walter pe aeroportul Henri Coandă, la revenirea în țară.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.