Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului FC Brașov.
„Clubul nostru îşi exprimă regretul faţă de pierderea atât de timpurie a fostului om de fotbal şi prezintă condoleanţe familiei acestuia. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs! Nu te vom uita niciodată!”, este mesajul postat pe site-ul FC Braşov.
Antrenorul FC Brașov, Marius Șumudică este marcat de trecerea în neființă a șefului executiv.
”Trăim momente tragice. FC Braşov a pierdut un om de mare valoare. Chiar dacă am lucrat mai puţin cu dânsul pot spune că era un conducător de marcă, un adevărat profesionist. Suntem alături de familie în aceste clipe dificile. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs. Nu te vom uita niciodată”, a declarat Șumudică, potrivit Mediafax.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii