Walter Zenga (56 de ani), omul care le-a antrenat în România pe FC Național, Steaua și pe Dinamo, spune că a negociat pentru postul de selecționer al naționalei noastre.”Mie mi s-au părut foarte mulțumiți de lucrurile acestea, am stabilit o întâlnire vinerea viitoare și trebuia să mai punem la punct doar detaliile. Apoi, vineri am fost contactat și mi-au spus că suspendă negocierile pentru că au o altă opțiune”, a spus Zenga, la Dolce Sport.Citește și:
Motivul pentru care negocierile s-au sistat e unul cel puțin interesant: ”Mi s-a spus că au anulat negocierile pentru că s-au reorientat către un străin! M-a făcut să râd, iar pe de altă parte am fost foarte surprins”.Neamțul Christoph Daum (62 de ani) a fost numit astăzi în funcția de selecționer al României. Zenga este italian și e căsătorit cu o româncă, Raluca, cu care are doi copii.