La aproape o săptămână de la nefericitul eveniment, faţa lui Galamaz încă prezintă urmele loviturii primite de la Dragoş Enache, suporterul Petrolului. Stelistul priveşte partea bună şi spune că acest incident a ajutat la reunificarea echipei şi speră ca justiţia să-şi facă datoria. Galamaz intenţionează să-i dea în judecată pe cei care s-au ocupat de organizarea meciului şi pe firma de pază, iar daunele financiare obţinute vor fi donate copiilor nevoiaşi din sectorul 6.
Susţine şi azi că a fost lovit cu un obiect
Fotbalistul a cerut şi sprijinul Ligii şi al Federaţiei pentru a elimina din peisajul fotbalistic românesc aceste evenimente nefericite: “Trebuie să dăm un exemplu prin acest băiat. Trebuie să transformăm stadionul într-un loc sigur pentru jucători, suporteri şi presă. Nu pot să vin la meciuri cu familia, pentru că mi-e teamă să nu păţească ceva”. Despre episodul de sâmbătă, 29 octombrie, de la Ploieşti, “Gala” rememorează: “M-am liniştit când am văzut că Martinovici şi Stanca se ocupau de el. Cred că m-a lovit cu un obiect, deoarece mi s-a zis că dacă primeam un simplu pumn nu mi se înfunda osul aşa. Viaţa mea sportivă s-a schimbat, mă voi uita mai bine în spate de acum încolo”, spune fundaşul stelist, care va purta o cască de protecţie la fiecare meci. Galamaz afirmă că datorită acestui eveniment Steaua a devenit o echipă sudată: “Acest incident ne-a unit şi mai tare”.
foto: Bogdan Iordache, GSP, DigiSport

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.