După pierderea celor 24 de puncte, în urma deciziei TAS, pentru CFR Cluj fiecare partidă este o finală. Iar când întâlnește o contracandidată la retrogradare, cum este Gaz Metan, partida este de 6 puncte.Jucătorii au părut că nu conștientizează acest lucru, meciul fiind sărac în ocazii. Prima șansă i-a aparținut lui Tahar, care a primit o pasă de la Curtean și a șutat din careu, dar Mincă a respins (24). Singurul lucru notabil al primei reprize a mai fost penaltyul solicitat de Deac, care a plonjat în careul Gazului, dar ”centralul” Marius Avram a lăsat, corect, jocul să continue.În repriza secundă, Vitinho a fost și el aproape de deschiederea scorului, dar, după o cursă solitară, a șutat, din zona punctului cu var, pe lângă poartă (53). Cel mai important moment al partidei a fost penalty-ul executat foarte slab de Tahar, mijlocașul Gazului, acordat după faultul lui Mincă în careu asupra lui Dan Roman (61). Ultima ocazie i-a aparținut lui Elton, care a șutat, de la 18 metri, puțin pe lângă bara din dreapta lui Mincă (76).Scor final 0-0 și cele două echipe pierd două puncte extrem de importante în bătălia pentru evitarea retrogradării.
---------------------------min. 90+1: Schimbare la CFR: Tade este înlocuit de Jazvici.min. 84: D. Roman reia cu capul, din careul mic, peste poartă, după o centrare de pe partea stângă.min. 76: Elton preia pe piept și șutează, de la 18 metri, puțin pe lângă bara din dreapta lui Mincă.
min. 72: Schimbare la Gaz Metan: Vitinho este înlocuit de Figliomeni.min. 63: Schimbare la CFR: Chanturia este înlocuit de Dore.min. 61: Tahar ratează penaltyul, după o execuție foarte slabă.min. 59: D. Roman este faultat în careu de Mincă și Marius Avram acordă penalty pentru Gaz Metan. Mincă primește cartonaș galben.min. 55: Larie primește cartonaș galben.min. 53: Vitinho scapă singur cu Mincă, după o cursă solitară, dar șutează, de la 11 metri, pe lângă poartă.min. 46: A început repriza a doua.Dublă schimbare la Gaz Metan: Curtean și Llullaku sunt înlocuiți de Ciprian Petre, respectiv Dan Roman.
min. 45: Pauzămin. 41: Deac plonjează în careul Gazului și solicită penalty, dar ”centralul” Marius Avram lasă jocul să continue.min. 35: Tade îi pasează lui Păun, care șutează, de la 16 metri, peste poartă.min. 24: Mincă respinge șutul din careu al lui Tahar, care primește o pasă de la Curtean.
min. 20: Elton se dezechilibrează și se lasă pe spate, reluând, de la 20 de metri, peste poartă.min. 17: Curtean primește cartonaș galben, după faultul asupra lui Chanturia.min. 6: Radu Zaharia șutează departe de poarta oaspeților.min. 1: A început partida.Echipele de start:Gaz Metan: Pleşca - Zaharia, Muth, Abrudan, Szilagyi - de Oliveria, Velasquez - Lllulaku, Tahar, Curtean - VitinhoRezerve: Greab, Figliomeni, C.Petre, Roman, Avram, Buzean, VişaCFR Cluj: Mincă - Jakolis, Ene, Larie, Camora - Szilard, Petrucci - Deac, Chanturia, Păun - TadeRezerve: Amadio, Dore, Cubleşan, Kereki, Negruţ, Jazvici, Lopes
----------------------
Gaz Metan și CFR Cluj se întâlnesc în epilogul etapei a 22-a, de la ora 16:00, într-o partidă transmisă în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look Plus și LIVETEXT pe sportnews.ro.Partida constituie o adevărată bătălie în lupta pentru evitarea retrogradării. După depunctarea cu 24 de puncte, CFR ocupă ultimul loc în clasament, cu 11 puncte, la 13 în spatele poziției a 12-a, FC Brașov. În retur, clujenii nu au obținut nicio victorie.De partea cealaltă, Gaz Metan ocupă locul 14, cu 20 de puncte, la 4 în spatele Brașovului.