Gigi Becali i-a răspuns lui Rădoi: ”Mi-a lăsat un gust amar când a zis că-mi bat joc! Plângea când eram la pușcărie”. Nu trece zi fără o nouă filă din războiul de la distanță dintre nașul Gigi Becali și finul Mirel Rădoi.Fostul căpitan al Stelei l-a mitraliat alaltăieri pe nașul său, susținând că se înconjoară numai de „sclavi” și că face rău echipei prin ieșirile sale.„Mirel Rădoi nu-mi răspunde la telefon. Eu râd când îl aud. Mi-a lăsat un gust amar, când a zis că-mi bat eu joc. Am dat bani la toţi jucătorii. Şi el poate să se înconjoare de oameni cum vrea el. Ce, sunt obligat să-mi dea Mirel Rădoi oamenii pe care să-i ţin lângă mine? El face ce vrea el. Eu nu am să mă supăr pe el, rămâne Mirel cu sufletul bun, care plângea când eu eram în puşcărie. El îl găseşte ţap ispăşitor pe naşul lui, o să-şi revină el, o să revină acasă, ca fiul risipitor”, a spus Becali la Digi Sport.
Mirel Rădoi are o frustrare, pe care o înţeleg şi n-o înţeleg. El este ambiţios şi că n-a reuşit la Steaua, doar că pe Mirel nu vreau să-l pierd. E al meu, e tot în familia mea. N-am cum să mă cert cu Mirel. Bate câmpii, vorbeşte aiurea, nu înţeleg ce vrea, că nu l-am deranjat niciodată. Am spus-o la modul frumos că a luat-o pe mirişte. N-am sclavi, eu doar semnez contracte, pe care ei trebuie să le respecte”, a spus Becali.