Tot ieri, în finala de la sărituri, Cristian Băţagă a luat nota 15.425 şi s-a clasat pe locul 4. Finala a fost câştigată de Du Wei (China), cu nota 16.012.
Joi, în prima zi a concursului, sportivii români şi-au adjudecat o singură medalie, prin Vlad Cotună, la sol, cu nota 14.825. Băţagă s-a clasat pe locul 6 în finala de la cal cu mânere şi pe locul 7 la inele, în timp ce Diana Bulimar a ocupat locul 5 la paralele. Larisa Iordache a terminat pe 6, tot în finala de la paralele.
Ponor a cucerit aurul şi-n finala de la sol
După aurul cucerit la bârnă, Cătălina Ponor s-a clasat pe primul loc şi în finala de la sol, fiind notată cu 15.275, cea mai mare din concurs. Diana Bulimar a ocupat, la rândul ei, locul secund, cucerind medalia de argint. Podiumul a fost completat de chinezoaica Jiang Yuyuan, cu nota 14.00).