Hoții din locuințele unor fotbaliști, prinși de Garda Civilă din Spania. Benzema și Casemiro, printre păgubiți

Comentează

Garda Civilă spaniolă a anunţat luni că a destructurat o grupare albaneză implicată în furturile din locuinţele mai multor jucători internaţionali de fotbal care evoluează în Primera Division.

Această operaţiune, desfăşurată sub egida agenţiei europene a poliţiei criminale Europol, a permis arestarea a patru bărbaţi, trei albanezi şi un complice spaniol, a precizat Garda Civilă într-un comunicat.

Un mandat internaţional de arestare a fost emis pe numele unui al cincilea bărbat, tot de naţionalitate albaneză. Poliţia estimează că această grupare este responsabilă de cel puţin 14 furturi comise în regiunile Madrid, Castilla y Leon şi Asturia.

Printre victimele furturilor figurează "mai mulţi jucători din liga profesionistă de fotbal", unii dintre aceştia de la Real Madrid şi Atletico Madrid, ale căror nume nu au fost dezvăluite.

Infracţiunile au fost comise inclusiv când în case se aflau membri ai familiilor acestora, după ce hoţii urmăreau anterior activităţile fotbaliştilor pe reţelele de socializare, pentru a stabili cel mai bun moment pentru a da loviturile, a adăugat Garda Civilă, citată de Agerpres.

Benzema și Casemiro / FOTO: EPA

Potrivit presei spaniole, printre victimele bandei de hoţi se numără atacantul francez Karim Benzema şi mijlocaşul brazilian Carlos Casemiro, ambii de la Real Madrid, precum şi ghanezul Thomas Partey de la Atletico Madrid.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
MONDEN
Antrenorii de la Vocea României
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
14:30
Cadavrul românului găsit acum o lună în Germania ar fi fost transportat 100 de kilometri și abandonat într-o parcare
14:28
Cu cât ar putea crește pensiile și salariile în 2027. Ce scrie în raportul S&P, după ce agenția de rating nu ne-a retrogradat la junk
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale