Ianis Hagi a avut parte de o recepție de senzație, remarcată și de unul dintre fanii scoțieni: „În sfârșit un jucător căruia îi întindem covorul roșu”. Mijlocașul de 21 de ani și-a ales tricoul cu numărul 7 și a avut parte de o prezentare de gală, alături de legenda Steven Gerrard. Apoi a dat drumul la treabă, efectuând primul antrenament.

„E o mare onoare să joc la un club imens, cu o istorie bogată. Sunt foarte fericit că am ales o echipă care are mentalitatea de a câştiga fiecare meci”, a spus Hagi jr.

În acest sezon, Ianis a jucat 14 meciuri în Jupiler Pro Ligue, marcând 3 goluri şi oferind 4 pase decisive. Însă în ianuarie a prins pe teren doar 49 de minute. Fiul lui Gică Hagi a fost transferat de Genk de la Viitorul, vara trecută, pentru suma de 4 milioane de euro.

„Suntem încântaţi că am putut să-l aducem pe Ianis pentru a doua parte a stagiunii. Îl urmărim de mai multă vreme, are calitatea de a face diferenţa”, a declarat managerul Steven Gerard.

Rangers (22 de meciuri) este pe locul 2 în prima ligă a Scoției, cu 56 de puncte, la 5 lungimi de liderul Celtic Glasgow (23 de partide).

E una dintre marile surprize ale vieții mele. Am avut atâta încrerede în Ianis… E un dezastru dacă nici el nu poate juca afară! Dacă nu poate juca în Belgia… E dezastru în fotbalul nostru!

Dumitru Dragomir, fost președinte LPF

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie