INTERVIU LIBERTATEA | Confesiune emoţionantă a lui Alexandru Buligan: «Aş fi vrut să mă fi născut în altă ţară»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Alexandru Buligan (53 de ani), unul dintre cei mai mari portari din istoria handbalului românesc, bronz cu România la JO 1984 şi argint la CM 1990, titlu mondial (2005) şi bronz olimpic (2008) cu Spania, ca antrenor, a revenit de patru ani în ţară. “Casa” lui e la Pamplona, însă acum e “asistent” la cea mai bună echipă din România, HCM Constanţa, unde se ocupă de pregătirea goalkeeperilor.
Libertatea: Spuneaţi că nu reveniţi în ţară, dar, din 2010, sunteţi la Constanţa.Alexandru Buligan: Eu mă simt român, dar am casă la Pamplona, iubesc Spania. Acum, acolo e doar locul unde se reuneşte familia de Sărbători - Silvia, soţia, şi Andreea, fata noastră de 31 de ani, doctor în administraţie, care lucrează la Londra, la ONU...V-aţi obişnuit pe Litoral?Da, însă era să plec după şase luni! Eu nu mai lucrez “de plăcere”, nu las de la mine, dar am fost mulţumit. M-a sunat şi Dedu, să vorbim. “Alex, vorbim, dar nu degeaba!”, i-am zis. În afară de HCM, vara predau cursuri la “Handball for All”, în Israel, de patru ani ţin lecţii la Madrid.Acasă e Spania sau aici?Unde te naşti şi unde mori, nu poţi alege! Poate par lipsit de respect, dar mi-aş fi dorit să mă fi născut în altă ţară! Oricum, cei 20 de ani de Spania mi-au dat altă traiectorie în viaţă. Uite, Andreea a crescut cu mentalitatea spaniolă, întâi un serviciu bun, o casă, abia apoi familie.Care e cea mai mare performanţă a dv?Am fost la patru Olimpiade, am bronz olimpic şi mondial, am câştigat titluri şi cupe, dar cel mai mare triumf a fost în 2005, când, ca secund al lui Pastor, am câştigat trofeul suprem cu Spania. E un miracol să pui mâna pe acea cupă, au atins-o cei mai mari.
Sportul e simplu, noi îl complicăm
Cine e viitorul Buligan?I-aş menţiona pe elevii mei Popescu şi Stănescu. Pe Rudi l-am recuperat, era blazat că e rezervă. A trebuit să-l şi amendez pentru kilogramele în plus. Eu am jucat până la 42 de ani. Uneori, nu eram nr. 1, dar mă pregăteam ca numărul 1. Eu am debutat pe zgură, am prins mingea cu şiret, m-am călit. În 1978, un atac la poarta mea dura şi 13 minute, nu exista pasiv! Nici pudra ce-ţi dă aderenţa pe minge, noi scuipam în palme!La cum arătaţi, aţi putea apăra şi azi...Pele zicea să te retragi când vrei tu, nu când îţi cer toţi s-o faci!Ce şanse avem la CM 2015 să batem Suedia?5%! Federaţia dădea vina pe jucători, jucătorii pe FRH, că i-a pus să mănânce în oraş. Fără stimulente, rămânem jos. În anii de glorie, aveam 800 de lei lunar, stăteam şi 10 luni în cantonament. Cât am jucat, am fost cu soţia o lună în 20 de ani! Fii-mea s-a născut când eram în tren.Mai putem fi ce-am fost?Balici, croatul, mi-a spus cândva: “Handbalul e simplu, noi îl complicăm”. Sunt optimist, chiar dacă la ei în şcoală se fac şi fotbal, şi handbal, şi baschet, iar la noi e o oră de sport săptămânal! Lanţul se rupe între juniori şi seniori. Nu avem specialişti, nu putem pune acoperişul, dacă nu avem casa!
O groază de trofee
Sandu a absolvit Electrotehnica în Timişoara. A debutat în prima la Poli (1976), apoi a fost promovat la naţională, unde a strâns 230 de selecţii. Are bronz la JO 1984 şi la CM 1990, unde a fost cel mai bun portar. După 1990, a jucat la Guadalajara, Arrate sau Portland. A fost campion al Spaniei şi deţinător al Cupei Cupelor. Ca antrenor, a fost campion mondial şi a luat bronz olimpic , ambele ca “asistent”, cu Spania.
