Irina Begu (26 de ani, locul 26 WTA) a fost învinsă greu astăzi de Garbine Muguruza (22 de ani, locul 3 WTA), în primul tur al turneului de tenis de la Beijing (China). Reprezentanta noastră s cedat cu 6-2, 2-6 3-6 în faţa campioanei de la Roland Garros, ratând de puţin o cea mai răsunătoare victorie din 2016.
Irina Begu a condus cu 3-2 în setul decisiv, după ce a reuşit un break, dar nu a reuşit să profite de acest avantaj, pierzând ulterior toate game-urile şi implicat partida. Irina Begu o învinsese în acest an pe Garbine Muguruza (în mai, la Madrid), dar la acea vreme spaniola nu câştigase încă titlul la Roland Garros (avea să o facă o lună mai târziu, după ce a trecut în finală de Serena Williams).
1-3 este acum scorul partidelor Begu-Muguruza
Garbine Muguruza, în postura de campioană la Roland Garros, ar fi fost cea mai importantă "victimă" a Irinei Begu în ultimele 9 luni, interval în care reprezentanta noastră a învins câteva nume grele din circuitul WTA: Sabine Lisicki, Eugenie Bouchard, Victoria Azarenka, Belinda Bencici, Timea Babos.
Un titlu (Florianopolis) a câştigat Irina Begu în 2016