Campion francez, fostul căpitan al lui Victor Pițurcă și Tudorel Stoica: „Prea multă libertate. Europa este deschisă, dar este un bordel!”

Bienvenue chez les Ch’tis

„Jean-Guy, ce faci?”. „Uite, sunt cu niște confrați d-ai tăi din România”, răspunde fostul fotbalist, actual manager la Stade Béthunois Football Club, echipă din Régional 1 – Haut de France, Poule A.

„Ne știm de când eram tineri!”, spune jurnalistul de la „La Voix du Nord”, care ne-a oprit în fața Église Saint-Léger de Lens. În principiu, dialogul se poartă în picardă, sau ch’ti. De la nordiști! Bienvenue chez les Ch’tis!

Vom merge alături de Jean-Guy la un boutique al suporterilor, pentru a povesti despre echipa „Sang et Or”, Victor Pițurcă, Tudorel Stoica și Viorel Moldovan, despre Radu Drăgușin, „singurul fotbalist român pe care îl mai știu azi” și despre motivul pentru care ai noștri n-au mai călcat la Mondiale din… Franța 1998.

Noua colecție, sângele minerilor și aurul cărbunelui

Wallemme tocmai probează un hanorac din noua colecție RCL.

Clubul a fost fondat în 1906 de studenții cărora le plăcea să joace fotbal în Place Verte, actuala Place de la République. Întâi a fost verde și negru pentru a reprezenta omniprezența industriei miniere în zonă.

În 1924 au apărut pentru prima dată culorile roșu și auriu. O legendă spune că Pierre Moglia, președintele clubului din 1923 până în 1930, a ales culorile drapelului spaniol după ce a remarcat că ruinele bisericii Saint-Léger, pe lângă care trecuseră într-o seară, erau ultimele rămășițe vizibile ale dominației spaniole locale.

Mai limpede însă, culorile sunt ca o referință la minele de cărbune locale: roșul pentru sângele minerilor și aurul pentru cărbunele care era valoros la acea vreme.

Cel mai bun prieten are soție din Cluj-Napoca

Libertatea: Alors, Monsieur Jean-Guy, ce legături aveți cu România?
Jean-Guy Wallemme: N-o să-ți vină să crezi ce mică e lumea. Soția unuia dintre cei mai buni prieteni de-ai mei este româncă. El stă în sud, iar ea este, am impresia, din Cluj. Așa se spune, nu?

– Ai fost vreodată la noi în țară? Ca jucător sau, știu eu, în vacanță?
– Nu, culmea, în nicio ipostază. Dar nu e timpul pierdut! În Cehia, da, în fosta Iugoslavie am fost, înainte să se destrame, în Rusia, de asemenea. Dar în România, nu, niciodată! Dar, dacă mă invitați…

„De ce se numește Marea Neagră?”

– Avem munte, avem mare și nici nu este așa de scump…
– … Cred că mi-a fost… frică de mare! Pâi de ce se numește Marea Neagră? Poate că e plină de petrol… Mie mi-au plăcut mereu mările albastre, limpezi…

– Hai să plonjăm în istoria „Sang et Or”. Sunteți căpitanul istoric al lui Lens, erați în echipă în 1989, când doi mari fotbaliști români, Victor Pițurcă și Tudorel Stoica, câștigători de Cupa Campionilor și finaliști CCE, au venit să joace aici, la o echipă mică, în principiu… Ce vă amintiți?
– A trecut mult timp… Pițurcă era un marcator renumit în Europa, contase și în clasamentul Balonului de Aur. Erau agenți în contact cu clubul, căutau un atacant. Și apoi și Stoica. Au adus doi mari fotbaliști la un loc, români, pentru a-i ajuta să se integreze mai ușor într-o regiune pe care nu o cunoșteau, într-o țară pe care nu o cunoșteau.

Din păcate sau din fericire, banii erau importanți și poate că pentru ei a fost un contract bun, chiar și în liga a doua din Franța.

„Poate aveam așteptări mari de la cei doi campioni români”

– Cum au fost primiți? Nu a fost o perioadă prea bună pentru RCL, echipa era în Division 2, liga secundă.
– A fost complicat pentru ei să facă parte din proiect. Nu a fost un sezon grozav. Pițurcă a dat doar câteva goluri (n.r. – 28 de meciuri/ 4 reușite). Iar Stoica a fost pe teren în 17-18 meciuri.

Nu s-au integrat foarte bine. Poate aveam așteptări mari de la cei doi campioni români, dar nu a fost ușor pentru ei. Nu a fost cea mai bună perioadă. Echipa a fost departe de promovare, abia pe locul 8 în Grupa B!

– Faptul că luau, probabil, mulți bani nu a stârnit invidie?
– Spun astăzi că nu a fost un moment bun, pentru că aici vezi în mod natural oamenii primitori. Nu putem schimba trecutul, dar a depins de mentalitatea lor, de ceea ce se așteptau. Apoi, limba nu e ușoară.

Chiar dacă îmi spui că în România se vorbește franceza, ei nu vorbeau deloc. Și acest tip de integrare a fost complicat, desigur. Foarte dificil pentru străini.

Pentru că apoi te exprimi prin fotbal. Dacă vorbești franceza foarte bine, dar nu ești bun pe teren, nici asta nu va funcționa. Ai nevoie de echilibrul potrivit.

Tudorel venea cu Alin la antrenamente

– Ai mai ținut legătura cu cei doi?
– Nu au stat foarte mult în nord. L-am urmărit pe Stoica puțin mai îndeaproape, chiar dacă Pițurcă a devenit, mai târziu, antrenorul echipei naționale. Stoica avea un băiețel, care a făcut, apoi, carieră în Belgia. Obișnuia să vină la antrenamente cu tatăl său. Cel mic avea 10-11 ani, era acolo, pe gazon, cu noi. Lovea incredibil mingea…

– După ce au plecat românii, Lens a reușit să promoveze…
– Altă politică. Am rămas o echipă foarte tânără, eu aveam 24 de ani.

„Încă se putea juca în curtea școlii, în timpul pauzei, bum-bum, bing-bing, geamuri sparte”

– Jean-Guy, cum ai început fotbalul?
– Tata era la nivel de amatori, în fiecare duminică mergeam să-l văd jucând și am ajuns să fiu în aceeași echipă cu el. Pe atunci încă se putea juca în curtea școlii, în timpul pauzei, bum-bum, bing-bing! Unii profesori se mai supărau că se spărgeau niște geamuri și spuneau stop, dar noi nu ne opream niciodată. Asta e pasiune.

Apoi, la 11 ani, am mers la un internat, ceea ce numim azi un program de studii sportive. Adică învățam și jucam fotbal. Mai târziu, Lens a venit să mă ia, aveam 15 ani. Am ajuns la centrul de antrenament, mult mai structurat și profesionist.

Am avut și alte variante, dar părinții au vrut să-mi continui studiile până la obținerea Bac-ului. Am făcut Liceul Condorcet, lângă centrul de antrenament, mergeam pe jos. Apoi, la 17 ani, am început să joc în divizia a treia. Și, la 18 ani, am jucat primul meu meci profesionist

Jean-Guy Wallemme. la RC Lens:

• 1986-1998 și 2001-2002, 466 de meciuri/ 35 de goluri.
• Etoile d’Or France Football 1994-1995.
• Campion:; 1998; vicecampion 2002.
• Finala Cupe Franței: 1998.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

– Ce model ai avut?
– Îți place Bordeaux? Pe Marius Trésor! Fundașul din „Garda Neagră” inventată de antrenorul Ștefan Kovacs. Garda Neagră adică Marius și regretatul Jean-Pierre Adams, care a murit acum 5 ani, după o comă de aproape 4 decenii…

– Îmi închipui că ai avut și alte oferte, erai internațional de tineret…
– La începutul anilor 1990, Artur Jorge m-a dorit la PSG. Dar Lens era în a doua divizie, iar președintele Gervais Martel a spus că nu voi pleca. Era o perioadă în care nu puneai la îndoială deciziile președintelui tău. În cele din urmă, Parisul l-a transferat pe Geraldão… Astăzi, ești jucător, vrei să pleci, agentul va veni și va spune că nu te mai antrenezi dacă nu ești lăsat să te transferi….

– Ai regretat că nu ai făcut pasul?
– Care e rostul?

„Ceva rar”

– Ai rămas la Lens până s-a înfăptuit „miracolul”, titlul din 1998. Cum s-a reușit?
– Mulți dintre veterani au plecat, am rămas cei care ne cunoșteam de mult timp, jucasem împreună de 7 sau 8 ani. Plus, bineînțeles, câțiva stranieri de valoare.

Nu vă bucurați și voi când o echipă dintr-un oraș mic din România câștigă campionatul? Asta e cu atât mai bine, ăsta e sportul. Pentru noi, asta a fost! Marsilia, Parisul și Monaco erau mai puternice decât noi și aveau mai mulți bani. Însă le-am învins. Asta face sportul atât de atractiv, încât e posibil, din când în când, să dai peste astfel de șanse.

În 1998, anul în care am câștigat campionatul, am remizat ultimul meci la Auxerre. Am fost campioni la golaveraj, am avut același număr de puncte ca Metz. Este ceva rar!

Stadionul în care pot intra toți locuitorii și „factorul X” din acest an

– Cum a fost primită performanța într-un oraș de nici 40.000 de suflete?
– Exista deja o bază mare de fani. Iar aici susținerea a fost întotdeauna constantă. Este un oraș mic. De fapt, sunt mai mulți suporteri decât populația orașului în sine. Stadionul Felix Bollaert are 40.000 de locuri, iar orașul, cu tot cu zonele limitrofe, cam 38.000. Intră toți în stadion! Asta înseamnă emulație și pasiune. Iar atunci, în 1998, toată lumea a petrecut aici, în fața primăriei, lângă biserică!

– După 28 de ani, RC Lens pare că se luptă din nou pentru titlu.
– Nu ar fi un miracol să luăm titlul. În fotbal, e vorba de succes, nu de noroc. Succes pe care trebuie să-l forțezi. Cu muncă asiduă. Mentalitate, coeziune de echipă. Iar factorul X e Cupa Mondială la sfârșitul sezonului. Hakimi, portughezii lui PSG, toți vor fi cu gândul la turneul final… Să nu riște vreo accidentare… La noi e doar Florian Thauvin.

La un moment dat, când au câștigat deja titlul de 6 sau 7 ori, poate mental și subconștient, s-ar putea să te abții. Și asta poate juca un rol. Dar mai sunt meciuri de jucat!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

– În toate pozele din cariera ta apari cu părul mai mare, așa…
– Întotdeauna am purtat părul lung, așa e! Bine, la fotbal dacă ai părul în ochi, nu e în regulă, așa că aveam și bentiță. Acum, părul e grizonant, barba începe să devină și ea albă. Dar gata cu anecdotele legate de podoaba capilară!

A ratat transferul la Liverpool din cauza cuvântului dat

– Așadar, deci niciun regret cât de mic. Nimic, nimic?
– Liverpool! Houllier semnase cu ei și m-a dorit acolo. Dar îmi dădusem acordul să joc la Coventry. Unde am fost coleg cu Viorel Moldovan, atacantul care a făcut carieră și în Franța.

În orice caz, am avut șansa să joc pe Anfield Road, pe Old Trafford, stadioane uimitoare. A fost o experiență deosebită.

Exista mult respect în Anglia. Mult respect între noi, între jucători, chiar dacă e vorba de o luptă de 90 de minute. Am jucat contra lui Beckham, Andy Cole, Ryan Giggs, Keane, Scholes. Marea generație a lui United. Și Arsenal.

Au fost experiențe minunate. Pentru mine, un băiețel dintr-un sat cu 1.200 de locuitori…

– Puteai să prinzi lotul pentru Coupe du Monde 1998. când Franța a cucerit titlul mondial. Cât de aproape ai fost?
– Am jucat de mai multe ori la echipa U21 și la echipa A. Dar e adevărat că nu am fost niciodată convocat la echipa de seniori. Nu am resentimente. Am făcut parte din lotul preliminar inițial al lui Aimé Jacquet.

Pe vremea mea, 7 sau 8 fundași centrali puteau spera la un loc în lotul „Les Bleus”. Azi, aș fi avut, fără îndoială, o șansă mai mare să fiu convocat. Și chiar și în 1998… Nu am fost selectat, dar cred că eram la fel de bun ca Franck Leboeuf. El a fost campion mondial, deci Jacquet a avut dreptate – Jean-Guy Wallemme, pentru Poteaux Carres

• Top adversari în carieră: Sony Anderson, Weah, Pauleta, Beckham, Klinsmann.
• Pele sau Maradona? „Epoci diferite”.
• Ronaldo sau Messi: „Ronaldinho!”.

„Dacă răspunsul e «nu» peste tot, atunci e dezastru!”

– România nu s-a mai calificat la Mondial de la Coupe du Monde 1998. Ce credeți, de aici, de la distanță?
– O problemă a țării în sine, poate! Este sportul o prioritate națională? Pleacă oamenii din țară din cauza problemelor? Se mai face sport în școli? Sunt bani? Era mai bun sistemul socialist pentru sport?

– O groază de întrebări…
– Dacă răspunsul e „nu” peste tot, atunci e dezastru! Sincer, nu știu cluburi românești, nici măcar jucători români. Înainte, copiii îl aveau pe Hagi model, toți doreau să fie Hagi.

De ce nu fac acești foști jucători, Stoica, Pițurcă, Hagi, efortul de a promova mișcarea? Stau acasă, liniștiți, se uită la televizor și atât? De ce nu se implică Nadia Comăneci în gimnastică? Acestea sunt exemplele pe care tinerii vor să le urmeze. De ce nu își pun acești oameni laolaltă resursele pentru a se asigura că tinerii le urmează exemplele?

– Știți vreun fotbalist român de azi?
– Cel din apărarea lui Tottenham, Radu…

– Drăgușin. Puțin foarte puțin!
– Sunt sincer, nu-i mai văd pe scena internațională. Nu au avut niciun meci împotriva Franței sau a vreuneia dintre națiunile mari.

„Și aici sunt oameni care spun că poate era mai bine înainte”

– Cum vi se pare România?
– Și pentru români, poate că acum este prea multă libertate. Europa este deschisă, dar este un bordel. Sunt oameni cărora le este dor de dictatură, chiar și în Franța! Ceaușescu a plecat, dar dacă nu mâncăm mai mult, care este diferența?

Vorbeam despre Zidul Berlinului, astăzi sunt oameni care spun că poate era mai bine înainte, chiar dacă era complicat în Germania de Est.

Sistemul socialist a produs rezultate, acum văd doar performanțe individuale pentru români. David Popovici, Simona Halep…

– Cum vă merge la Béthune?
– Sunt managerul general al clubului, care are 500 de jucători legitimați, de la cei mici până la prima echipă. Iar fiecare părinte își dorește ca fiul său să fie Mbappé.

Cea mai frumoasă amintire ca antrenor: „Promovarea cu Lens, din 2009. Existau așteptări uriașe, promovarea era aproape o obligație. Mă întorceam la un club pe care îl cunoșteam ca jucător. Trebuia să fim atât eficienți, cât și pragmatici”. Atunci i-a promovat pe Varane, Aurier, Kondogbia sau Thorgan Hazard, fratele lui Eden Hazard.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Vorbind cu armăsarii

– Ce îți place să faci în timpul liber?
– Vin dintr-un sat mic unde am avut întotdeauna ferme în apropiere. Deci iubesc natura, animalele și caii, îi iubesc pentru că sunt eleganți. Nu neapărat cursele.

Obișnuiam să merg la călărie în regiunea Oise, la un prieten. Din moment ce caii nu vorbesc…, îmi făcea bine.

Am fost antrenor la Saint-Raphaël. E Var, e diferit. Bate puțin mai mult vânt, dar regiunea e magnifică. O prefer chiar Rivierei Franceze. Sunt prea mulți oameni pe Riviera Franceză.

– Cum stai cu… nepoții?
– Am doi copii și tocmai am devenit din nou bunic, deci asta înseamnă că deja îmbătrânesc. Nepotul cel mic tocmai a împlinit 1 an, pe 25 decembrie.

– Ai fi vrut să joci astăzi?
– Cu banii care se câștigă azi, desigur, da! Dar și când juca Platini, care era mai bun decât mine, se câștiga mai puțin!

„Qatarului nu-i pasă dacă pierde bani”

– Sunt prea mulți bani azi în fotbal?
– Discuție e dacă îi merită. Oamenii sunt cei care îi dau, e problema lor. Dacă îi dai lui Neymar un milion de euro sau lui Mbappé, e pentru că vinzi tricouri și faci publicitate. Qatarul de ce face ce face astăzi la PSG? Nu le pasă să piardă bani.

Ceea ce văd ei este că vorbim despre Qatar, țara în sine, turism, petrol. E o cascadorie publicitară pentru ei. Nu le pasă de bani. Vor doar ca oamenii să vorbească despre țara lor. Arabia Saudită e la fel. Au mulți, mulți bani.

Și acum vor cluburi mari, vor ca fotbalul să prindă rădăcini acolo. E ca și cum ai plăti pentru o reclamă într-un ziar sau pe un panou publicitar.

A intrat în Cartea Recordurilor

Anul trecut, în decembrie, în 32-imile Cupei Franței, Béthune a jucat la Steenvoorde, echipă tot în Régional 1. Meciul s-a încheiat 0-0 și a ajuns la loviturile de departajare. Meciul s-a încheiat 22-21 pentru Bethune, după 44 de penalty-uri. Seria a durat peste 30 de minute!

Nu-mi place să folosesc termenul „presiune”. Presiunea este ceea ce experimentează ucrainenii acum. Dar am avut responsabilități. Fotbalul înseamnă 80% constrângeri și 20% plăcere. Acel 20% plăcere e atunci când câștigi meciuri și te înțelegi foarte bine cu echipa ta. Altfel, nu ai de-a face decât cu necazuri – Jean-Guy Wallemme, pentru So Foot