Anunțul vine după ce John Carew a fost condamnat, în noiembrie 2022, la închisoare pentru evaziune fiscală în formă agravată.

Fostul internațional norvegian a primit o pedeapsă de 14 luni de închisoare pentru că nu a declarat autorităţilor fiscale venituri de aproximativ 1,2 milioane milioane de euro, între anii 2014 şi 2019.

Noul său rol în cadrul federației ar putea deschide calea pentru o revizuire a sentinței. „Carew speră să poată lucra în timp ce își ispășește pedeapsa purtând o brățară electronică și va face o cerere în acest sens autorităților închisorii”, a transmis federația norvegiană într-un comunicat.

„Este bine că vrea să-și folosească cunoștințele în beneficiul copiilor și tinerilor. Poate că această slujbă va fi o componentă a sentinţei sale, caz în care va fi un mare câştig”, a precizat preşedintele federaţiei, Lise Klaeveness.

Carew a contactat federația norvegiană din proprie inițiativă în decembrie pentru a-și oferi serviciile, precizând că poate să lucreze zilnic între 4 și 5 ore. 

„Abia aștept să mă întorc la sport. Fotbalul este încă un aspect important al vieții mele. Va fi frumos să contribui la dezvoltarea unei noi generații de jucători”, a afirmat John Carew.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări

În cariera de fotbalist, Carew a evoluat la Valerenga, Rosenborg, Valencia, AS Roma, Besiktas, Olympique Lyon, Aston Villa sau West Ham United. A adunat 91 de selecţii în echipa naţională a Norvegiei, pentru care a marcat 24 de goluri.

FOTO: EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI