Singurul fotbalist român care a fost campion mondial. „Alerga până la școala din Lugoj și sărea să atingă crengile copacilor de pe drum. Și când înjura, o făcea în românește!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fundaș central sau lateral dreapta, Josef „Jupp” Posipal ( 20 iunie 1927 - 21 februarie 1997) s-a născut la Lugoj si este singurul campion mondial la fotbal de origine română. A devenit o legendă a naționalei Germaniei Federale și a clubului Hamburger SV. A fost unul dintre eroii „miracolului de la Berna” din finala Cupei Mondiale din 1954, când nemții au învins Ungaria cu 3-2. Prezentată în exclusivitate în Libertatea, urmă cu peste un deceniu, povestea spectaculoasă lui Jupp Posipal a fost dezvoltată de portalul Banater Schwaben, îngrijit de Asociația Șvabilor Banateni, cu un articol al lui Helmut Heimann, jurnalist care a scris despre carierele marilor sportivi șvabi.
Cuprins:
- A plecat din Lugoj ca să cucerească lumea
- În aceeași bancă cu viitorul rival Zoltan Czibor
- Fuga și mașina de făcut gloanțe care a avea să lase urme
- „Nu te întoarce acasă”
- HSV pe viață: „A fost un model pentru orice libero modern”
- Miracolul de la Berna
- „Prefera să înjure în românește”
- „Tata nu m-a lăsat să abandonez școala după 12 clase, ca să devin profesionist. Poate a făcut bine…”
- Cine a fost Josef Posipal
- În 1953, Jupp Posipal a fost selecționat în Echipa Lumii pentru un meci pe Wembley împotriva Angliei, fiind singurul german din echipa de elită.
- În 1954, fiecare jucător german a primit 200 de mărci pentru meciuri, plus un bonus de 2.500 de mărci și un apartament în Hamburg, pentru victoria de la Cupa Mondială.
- Jupp Posipal a jucat 293 de meciuri pentru HSV, marcând 58 de goluri. Nepotul său, Patrick Posipal, 38 de ani, fost fotbalist, este acum consultant financiar la DVAG, cea mai mare companie independentă de distribuție de servicii financiare din Germania.
A plecat din Lugoj ca să cucerească lumea
„A plecat din Lugoj să cucerească lumea. De altfel, unul dintre marile lui regrete e că nu a apucat să mai ajungă acasă, în România, după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial”, declara nepotul său, Patrick.
Cred că este minunat că bunicul meu este amintit și că numele Posipal nu va fi uitat. Sunt mândru de ceea ce a realizat bunicul meu. Titlul Cupei Mondiale din 1954 este și va rămâne unic. Dar sunt mândru și că tatăl meu a ajuns în Bundesliga. Pentru el, comparațiile nu au fost chiar atât de simple. Aș putea adăuga un alt punct culminant carierei mele cu promovarea în divizia as treia cu SV Meppen - chiar dacă nu am avut la fel de mult succes ca tatăl și bunicul meu - Patrick Posipal
Jupp Posipal a rămas orfan la doar 11 ani. Tatăl, Peter, român get-beget, ortografiat la naştere Poszipal, brutar de meserie, mama - Ana Maria Hillier - unguroaică.
În aceeași bancă cu viitorul rival Zoltan Czibor
Ar fi fost vecin, prieten, coleg de grădiniţă şi de şcoala germană nr. 1 din Lugoj cu Czibor Zoltan, cu care s-a întâlnit peste ani, în celebra finala Germania Federală – Ungaria, de la Berna, Elveţia, 3-2 in ultimul episod al Mondialului din ’54. Unii au afirmat că au stat chiar în aceeași bancă!
Cei doi ar fi jucat împreună la echipa locală Vulturii, ba ar fi fost parteneri și la handbal, tenis de masă, înot sau atletism, discipline pe care le-au încercat înainte de fotbal! Totul are, mai degrabă, parfum de legendă.
Fuga și mașina de făcut gloanțe care a avea să lase urme
Iar viitorul său a luat o turnură dramatică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fugit în Germania.
Unele surse spun că s-a petrecut asta la solicitarea Wehrmacht-ului, el fiind un „tânăr etnic german”. Era doar un copil. Şi lăcătuş mecanic, specializare câştigată acasă, la Lugoj, la o şcoală profesională.
Decât să fie schilodit într-un război nedrept, a preferat să muncească la o fabrică de armament, la o maşină de făcut gloanţe.
Gloanţe pentru piepturile semenilor lui. Cu nenorocirea ăsta a trait toată viaţa. Că şi-a ucis propriii semeni.
„Nu te întoarce acasă”
După ce conflagraţia mondială s-a încheiat, Josef a primit o scrisoare de la mama sa, prin care era convins să se stabilească definitiv în Germania și să nu revină la Lugoj: „Nu te întoarce acasă! Cei care au colaborat cu nemţii sunt surghiuniți în Uniunea Sovietica. Nu vreau să te văd mort în vreun lagăr”.
Asa a și făcut. A rămas. Deşi, iniţial, se gândea să emigreze în America!
Uzina MNH din Hanovra, unde lucrase Posipal, a fost unul dintre cei 9 producători de tancuri de top și a construit aproximativ 30% din tancurile fabricate în Germania între 1943 și 1945.
După sfârșitul războiului, tancurile au dispărut, iar Posipal a rămas inițial șomer. Ca mulți alții, s-a întreținut inițial prin activități de pe piața neagră, lucrând o vreme ca interpret judiciar pentru maghiară și franceză
Până la moartea ei, în 1974, la 79 de ani, Jupp a menținut o relație strânsă cu mama sa. „Banater Post” a scris, pe 15 august 1963, sub titlul „Douăzeci de ani despărțită de mamă”: „După capitularea României din 1944, mama lui Posipal nu a mai auzit nimic de la fiul ei timp de doi ani. Prima scrisoare a sosit în 1946, iar în 1956, a auzit din nou vocea băiatului ei pentru prima dată; acesta reușise să stabilească o legătură telefonică cu România în timp ce juca un joc la Moscova. Mai târziu, scrisori și pachete au fost trimise de la Hamburg la Lugoj. Dar mama Posipal a trebuit să aștepte ani permisiunea de a pleca pentru a-și vedea fiul. După repetate respingeri ale cererilor ei, a primit în sfârșit actele de ieșire în iunie 1963.
Cariera fotbalistică a lui Posipal a început modest, în Germania, la echipe formate din refugiați est-europeni.
HSV pe viață: „A fost un model pentru orice libero modern”
În 1947, a semnat primul contract, cu Arminia Hannover (42 de meciuri, 17 goluri, era folosit ca atacant. Şansa vieţii lui Posipal, care, până atunci folosise ca nume un pseudonim, Berwanger. Antrenorul Georg Knöpfle l-a apreciat și l-a luat cu el la Hamburger SV, doi ani mai târziu. „Vin la HSV dacă mi-l aduceţi şi pe Posipal”, şi-a fi condiţionat tehnicianul sosirea în oraşul hanseat.
A cunoscut însă succesul odată cu transferul la Hamburger SV, în 1949.
Unde, sub îndrumarea aceluiași Knöpfle, a devenit unul dintre cei mai versatili și respectați fundași ai epocii. „A fost un model pentru orice libero modern”, se menționează în cartea de onoare a clubului HSV.
Fundaş în sistemul „WM” al epocii, „Jupp” a demonstrat de-a lungul carierei sale la Hamburg că poate juca pe orice post şi în orice modul tactic”.
În 1951, Posipal a fost convocat în naționala Germaniei Federale, după ce a primit cetățenia. Faima sa internațională a atins apogeul în 1953, când a fost selecționat în „Echipa Lumii” pentru un meci pe Wembley împotriva Angliei, fiind singurul german din acea echipă de elită.
Refuzul său de a semna cu Real Madrid în 1952, alegând să rămână loial Hamburgului, a consolidat statutul său de erou local.
Miracolul de la Berna
Momentul culminant al carierei sale a fost victoria la Cupa Mondială din 1954, desfășurată în Elveția. Într-o finală dramatică, Germania a revenit de la 0-2 în minutul 10, pentru a învinge Ungaria, echipa lui Ferenc Puskás, cu 3-2 (Morlock 10, Rahn 18, 84/ Puskas 6, Czibor 8).
Jupp, care era considerat spionul lui Sepp Herberger pentru că vorbea fluent maghiara încă din perioada petrecută la Lugoj, l-a informat pe antrenor în vestiar despre informațiile tactice pe care le auzise de la maghiari în timpul meciului.
„Pe o ploaie sâcâitoare, a fost o victorie a determinării asupra fanteziei. Posipal a fost unul dintre eroii de la Berna”, scria Helmut Heimann în cartea sa despre marii sportivi șvabi, „Tarzan, Puskas, Hansi Müller”.
Atunci, maghiarii erau neînvinşi de 4 ani şi 33 de zile, iar în prima faza a competiţiei, în grupe, umiliseră chiar RFG-ul cu 8-3! În pregătirile pentru CM, ungurii lui Puskas mai făcuseră o victimă celebră: 6-3 cu Anglia!
Cei 11 eroi ai Germaniei se numeau, în ordinea aşezării clasice de tip WM: Turek – Posipal, Kohlmeyer, Eckel - Liebrich, Mai - Rahn, Morlock, O. Walter, F. Walter, Schäfer. Antrenor era vestitul Sepp Herberger.
Germania cucerea primul titlu mondial din palmares, iar singurul component al acelei echipe care se născuse în afara Germaniei occidentale era fundaşul român Posipal.
Punctele forte ale lui Jupp erau viteza sa mare și abilitatea excepțională de a sări la cap.
Alerga până la școala din Lugoj și sărea să atingă crengile tuturor copacilor de marginea drumului. Așa s-a antrenat! - nepotul Patrick Posipal
Recompensa pentru acest triumf includea 200 de mărci germane pentru fiecare meci, un bonus de 2.500 de mărci și un apartament în Hamburg.
Posipal a jucat 293 de meciuri pentru HSV, marcând 58 de goluri, și a câștigat opt titluri regionale (Oberliga Nord). S-a retras din fotbal în 1958, după un meci de adio împotriva Spartei Praga, în fața a 80.000 de spectatori.
După ce s-a retras, a lucrat inițial în cadrul clubului HSV, apoi ca funcționar bancar în Hamburg, iar mai târziu a devenit reprezentant de vânzări pentru producătorul de mobilă tapițată Wagner din Coburg, pentru care călătorea până la 2.000 de kilometri pe săptămână în nordul Germaniei.
„Prefera să înjure în românește”
S-a pensionat în 1993 și a avut mai mult timp să se ocupe de grădina sa de 1.400 de metri pătrați, în special de trandafirii și de gazonul englezesc.
Deciziile din tinereţe, când făcea gloante pentru piepturile semenilor săi, l-au afectat pe Josef. Probleme psihice, depresii. A fost supus unui intensiv tratament terapeutic. A suferit un accident şi n-a mai vorbit. A murit în 1997, la 21 februarie, din cauza unor probleme cardiace, la un spital din Eppendorf, plâns de cei dragi.
Cu 30 de ani mai devreme, reporterul Herbert Zimmermann, care comentase la radio finala Cupei Mondiale din 1954, murise în aceeași clinică în urma unui accident rutier.
A fost înmormântat la cimitirul vechi Niendorf, Hamburg.
Gisela, soția lui Jupp, a decedat în primăvara anului 2020, la vârsta de 88 de ani.
„Doamna Posipal mi-a povestit despre relația soțului ei cu orașul său natal: „Îmi spunea adesea: «Trebuie neapărat să-ți arăt frumosul meu Lugoj cândva». După Revoluție, am vrut să mergem. Dar apoi am auzit doar lucruri negative și am decis să nu facem călătoria - Helmut Heimann, în cartea sa
Jupp nu-și uitase dialectul matern, nici limba română. „Prefera să înjure în limba română”, a declarat Peer, fiul fostului mare fotbalist.
Josef Posipal a avut un fiu, pe Peer (mijlocaș, 63 de ani, trei sezoane în Bundesliga, cu Eintracht Braunschweig) și o fiică, pe Cornelia.
„Tata nu m-a lăsat să abandonez școala după 12 clase, ca să devin profesionist. Poate a făcut bine…”
Patrick, băiatul lui Peer, 38 de ani, evoluat la TSV Winsen, din 2005 în 2008 la tineretul clubului Hamburger SV, apoi la echipe modeste, precum TuS Heeslingen, FC Oberneuland, TSV Havelse, LSK Hansa, Meppen sau Oldenburg.
Patrick a făcut facultatea de management (master) și acum este consultant financiar. „Tata nu m-a lăsat să abandonez şcoala după 12 clase, ca să devin profesionist. Poate a făcut bine…”.
Știu despre evadarea sa din România, unde s-a născut. Într-o zi, pur şi simplu a decis să plece direct de la şcoală. Era iarnă, a sărit pe geam, aşa cu hainele de pe el, şi dus a fost. Prin frig şi zăpadă, aproape desculţ. A reuşit să ajungă în Germania Federală după vreo două săptămâni. Multă vreme a umblat cu un nume împrumutat de la cel care-l găzduia într-un fel de orfelinat, un om numit Berwanger.
Cine a fost Josef Posipal
- Data naşterii: 20 iunie 1927 (Lugoj).
- A murit la 21 februarie 1997.
- A jucat 293 de meciuri pentru HSV, marcând 58 de goluri.
- A fost selecţionat de 32 de ori în naţionala Germaniei, pentru care a reuşit un gol.
- Cariera: Badenstedt, Linden, Arminia Hannover, Hamburger SV (1949-1958).
- Palmares: campion mondial cu Germania Federală (1954).
„Aveam doar 8 ani când s-a dus… Bunicul era un om senzaţional, eram fericit şi mândru când mă lua cu el la meciurile de fotbal… Dar nu numai! Iubea şi handbalul. Bunica mea a jucat handbal la Hamburg! Şi schiul… Dânsul m-a învăţat să schiez“…”, explica Patrick, într-un interviu pentru Libertatea.
De îndată ce am putea să merg, mi-a legat mingea de picior și a fost primul om care s-a abonat la postul de televiziune pay-per-view Premiere, iar eu eram fericit că pot vedea orice meci din Bundesliga - Patrick Posipal, pentru fussball.de
România a dat și un campion european. Alexander Vencel senior (74 de ani) e unul dintre cei mai mari portari din instoria fotbalului cehoslovac. 25 de selecţii la naţională, participare la Mondialul din Mexic (1970) şi la Euro 1976, când a şi cucerit titlul continental!
