Patrick Posipal, nepotul singurului campion mondial cu origini românești, Josef Posipal. ”Sunt mândru de bunicul meu”

Surprinzătoarea victorie a naţionalei Germaniei a fost umbrită peste ani chiar de nemţi. În 2004, în presa germană a apărut un material în care îngrijitorul arenei de al Berna, din 1954, a dezvăluit că la vestiarul nemţilor au fost găsite seringi. Câţiva jucători care mai trăiau atunci au negat orice urmă de dopaj, dar au recunoscut că au fost injectaţi cu Vitamina C. Numai că, în 2010, la Universitatea din Leipzig, Erik Eggers, unul dintre autorii cercetării, a declarat într-o conferinţă că fotbaliştii germani au fost injectaţi cu Pervitin, un medicament pe bază de metamfetamină, un drog psihostimulent! Drog administrat piloţilor Luftwaffe pentru a nu-şi pierde concentrarea şi pentru a rămâne treji în timpul misiunilor îndelungate. “Sunt câteva indicii consistente care arată că unii jucători au fost injectaţi cu Pervitin (pe bază de metamfetamină), şi nu cu vitamina C”, a declarat Eggers.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Gloanțele care l-au înnebunit!

După ce s-a retras, în 1958, Posipal a ocupat diferite funcţii în stafful lui Hamburg şi a fost manager de vânzări la Coburg, producător de mobilă din Germania. Toată viaţa a avut remuşcări pentru că a muncit în tinereţe la producerea gloanţelor cu care erau ucişi oameni pe front. Cu timpul, a avut probleme psihice şi depresii, fiind supus unui tratament terapeutic intensiv. După ce a suferit un accident, nu a mai putut vorbi o vreme. A murit, la aproape 70 de ani, la data de 21 februarie 1997, în spitalul din Eppendorf, lângă Hamburg.

Decât să fie schilodit într-un război nedrept, a preferat să muncească la o fabrică de armament, la o maşină de făcut gloanţe. Gloanţe pentru piepturile semenilor lui. Cu nenorocirea ăsta a trait toată viaţa. Că şi-a ucis propriii semeni. N-a rezistat şi a înnebunit!

Inel cu diamante la retragere

La 15 septembrie 1956, Posipal evolua pentru ultima oară în naţională, în jocul RFG – URSS (1-2). În 1958, cu ocazia unui meci cu Sparta Praga, s-a retras într-un cadru festiv şi din echipa de club, Hamburger SV. În semn de omagiu, oficialii i-au oferit un inel de aur cu 16 diamante, patru safire albastre şi un onix indian. După cum spunea mai tânărul său cochipier Uwe Seeler, “Posipal a fost un exemplu de fair-play şi de calitate umană, cu mult peste lumea sportului”.

Personaj de carte

Josef Posipal, din Lugoj, este pomenit în cartea “Tarzan, Puskas, Hansi Müller. Sportivi şvabi de pe Dunăre” drept unul dintre cei care au dus numele Banatului în lume. Conform lucrării, ortografia corectă a numelui era Poszipal.

• ”Am vizitat locurile natale ale bunicului din România cu tatăl meu”;
• ”După generaţia lui Hagi, aţi avut doar fotbalişti buni – Mutu, Chivu, Marica -, dar nu şi o echipă în adevăratul sens al cuvântului”.

Peer, tatăl lui Patrick, a preluat în cele din urmă agenția de comerț cu mobilă a tatălui său și continuă să vândă mobilier!

Te deranjează că ești numit doar ”nepotul campionului mondial Jupp Posipal? ”Deloc. Cred că e minunat că lumea își amintește de bunicul meu și că numele Posipal nu este uitat. Sunt mândru de ceea ce a făcut bunicul meu. Titlul mondial 1954 este și rămâne unic. Dar sunt, de asemenea, mândru că tatăl meu a ajuns să joace în Bundesliga. Pentru el, comparația asta a fost și mai grea!”.Ce amintire ai de la bunicul tău? ”Hai să spun două hazlii: de îndată ce am putea să merg, mi-a legat mingea de picior și a fost primul om care s-a abonat la postul de televiziune pay-per-view Premiere, iar eu eram fericit că pot vedea orice meci din Bundesliga”.

România a dat și un campion european. Alexander Vencel senior (74 de ani) e unul dintre cei mai mari portari din instoria fotbalului cehoslovac. 25 de selecţii la naţională, participare la Mondialul din Mexic (1970) şi la Euro 1976, când a şi cucerit titlul continental! Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Slovan Bratislava (1961-1977), cucerind trei titluri (1970, 1974, 1975) patru Cupe, plus Cupa Cupelor (1969, 3-2 în finala cu FC Barcelona, de la Basel – Elveţia). A mai evoluat la Komarno (1962-1964 ) și, spre finalul cariereri, la Nitra (1977-1978) . În total, 321 de partide în primul eşalon, dintre care 132 fără gol primit! Acest bătrânel simpatic şi titrat s-a născut în România, la Ilva Mare (Bistriţa Năsăud). E singurul fotbalist născut pe teritoriul ţării noastre care a cucerit titlul european. Citiţi confesiunea lui emoţionantă, prima acordată de el presei din țara lui natală.

Da, e adevărat, sunt născut acolo şi mă simt și  român! Sunt singurul român campion european la fotbal, nu? Chiar dacă tata era slovac, iar mama – unguroaică… Cum a fost? În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la începutul lui 1943, fiindcă vorbea perfect maghiara, tata, dispecer la gara centrală din Bratislava, a fost trimis în România, la Ilva Mare (nr. satul se afla la acea vreme sub stăpânirea Ungariei hortiste). A luat-o şi pe mama cu el, și pe fratele meu mai mare. Erau vremuri tulburi, război…

…
Părinţii mei au locuit la Ilva până în aprilie 1944. Când luptele s-au apropiat, ne-am întors la Bratislava. La Ilva, m-au conceput, așa am înțeles de la ei, acolo, mama, săraca de ea, a avut timp să mă nască, pe 8 februarie 1944, şi să mă alăpteze. Ei au locuit mai bine de un an într-o anexă a gării din România.

Aţi învăţat, măcar de curiozitate, limba locului în care v-aţi născut?
Nu prea, ştiu doar câteva cuvinte, salut, mulțumesc… Iar numele meu e, eliberat pe certificatul de la Ilva Mare, e, de fapt, Sandor Vencel. Alexander, în slovacă… Nu știu românește, nici măcar nu am avut timp să revin ”acasă”. Am fost de multe ori în România, dar nu la Ilva. Glumind, am zburat de câteva ori pe deasupra satului, iar piloții, care-mi știau povestea, mă făceau atent ca să știu pe unde trec!