1.000.000 de euro, asta e suma cu care Primăria Generală a Capitalei ar vrea să susţină echipa de handbal feminin Oltchim. Sorin Oprescu, edilul bucureştenilor, a făcut anunţul aseară: “Deocamdată, echipa rămâne la Vâlcea, dar va juca şi sub steagul Primăriei Generale a Capitalei. Vom merge noi acolo pentru a le susţine pe fete! E posibil totuşi ca meciurile din Liga Campionilor să fie găzduite de Sala Polivalentă din Bucureşti”.
Oprescu a recunoscut apoi: “Vreau să găsim forma juridică de a include CS Oltchim în CSM, clubul Primăriei, pentru a putea să finanţez în litera legii pregătirea handbalistelor”. Oprescu a făcut sport de performanţă în tinereţe, fiind hocheist la Dinamo! Chiar şi aşa, pentru a acoperi salariile pe un an şi pentru a da prime consistente în eventualitatea câştigării Ligii Campionilor, mai e nevoie la bugetul clubului de încă 2.000.000 de euro şi se mai caută investitori interesaţi. Fetele au aflat vestea că-şi vor continua activitatea în timp ce se aflau la Zalău, unde au câştigat derby-ul cu echipa locală, 22-20.
Cu o zi înainte de meciul pe care Oltchim urma să-l susţină la Zalău, autocarul echipei vâlcene a fost vandalizat, se pare de suporterii localnicilor, fiind mâzgălit cu vopsea roşie cu iniţialale HCZ, de la HC Zalău. “Pentru a putea revopsi autocarul, avem nevoie de un proces de constatare. Ar costa 30.000 de lei” , a declarat preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru.