E miercuri, e 5 septembrie 2001 si astazi jucam cu Ungaria. Am mai jucat cu ei, chiar de trei ori in ultimii trei ani, dar parca nici un meci n-a fost mai ciudat decat cel ce sta sa inceapa.
In afara tribunelor de acasa, ungurii ies in fata noastra cu mainile goale. Nu mai au nimic redutabil, nu mai au viitor imediat, nu mai au ce altadata aveau cu prisosinta, adica nu mai au fotbal. Si asta inseamna o drama locala teribila, o drama pe care numai o tara ce a jucat de doua ori cu Cupa Mondiala pe masa o poate trai si o poate intelege. Asadar, intr-o disputa ce a pornit de la 0-0, vecinii nostri sunt acum o mana moarta. O mana moarta mai sigura ca niciodata pentru care cacealmaua n-a reprezentat decat o aducere aminte a vremurilor, desi blufurile se faceau cu jucatori adevarati. Revenind la Budapesta mijlocului de saptamana, principala noutate ar fi ca vremea s-a saturat de soare si a trecut in tabara vrajmasa. Sunt maximum 15 grade Celsius, ploua cu pauze si mai bate si cate o adiere ostila manecii scurte. In gara, dolarul are un pret, cinci metri mai incolo altul, iar la o casa de schimb din zece dam si de leul est-european, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra. In autobuz am fost controlati de doua ori de aceeasi persoana cu ecuson, iar patania unui coleg ne-a invatat ca amenda la metrou e de 4.000 de forinti pe loc, 8.000 dupa (n.r. 1$ = 280 forinti).
Per ansamblu, capitala celor sapte poduri se simte OK si fara Copilul Minune, Minodora la Maxim si de ultima productie, probabil si cea mai buna, a spectaculosului Florin Fermecatorul. Si noi care credeam ca muzica buna traieste mai mult. Si mai departe. Si degeaba.
La meciul de tineret, imnul Romaniei a sunat a raggae
Inaintea partidei de tineret disputata in localitatea Kecskemet, imnul de stat al Romaniei n-a fost fluierat de suporterii unguri. In schimb, el a fost intonat de o fanfara care a gresit de mai multe ori notele, „Desteapta-te romane” sunand mai degraba a raggae.
Victor Becali a luat 100 $ de la Netoiu
In tribuna la meciul de tineret au luat loc patronul Universitatii Craiova, Gigi Netoiu si impresarul Victor Becali. Cei doi au pariat la scorul de 2-1, pe autorul celui de-al treilea gol romanesc. Cum „Comandantul” l-a ales pe olteanul Grigorie iar Becali pe Florin Bratu, ultimul s-a ales cu 100 de dolari.
Chef de proportii la Budapesta
Sambata, fratele procuratorului Giovani Becali, Victor, si-a aniversat ziua de nastere la restaurantul hotelului „Aquinqum” din Budapesta, invitatii acestuia fiind majoritatea membrilor delegatiei noastre. S-au consumat mancaruri alese si s-au baut butoiase intregi de vin, bere si whisky.
Doar 9.000 de bilete se vandusera pana la ora 17.00
Cu trei-patru ore inainte de startul intalnirii primelor reprezentative nu se vandusera decat un sfert din cele 23.000 de bilete scoase pe piata de federatia maghiara. Dintre acestea, 3.000 au fost luate de suporterii romani, iar 6.000 au fost acontate de cei unguri.
„In Ungaria, fotbalul e rusinea tarii”
In ultima sedinta a federatiei maghiare, unul din oficiali a luat cuvantul, sustinand ca fotbalul este rusinea tarii. Personajul a propus chiar sa nu se mai inscrie prima reprezentativa cel putin zece ani intr-o competitie de calificare. Doar asa, sportul rege va fi tratat cu seriozitate de toata lumea in Ungaria.