În istoria sa centenară - luna aceasta se sărbătoresc o sută de ani de la primul meci disputat în ţara noastră, Tennis Club Român - Sporting Club Bucureşti 3-3 -, rugby-ul românesc a fost, în câteva rânduri, în pericol de moarte.
În anii ’50, când s-a pus problema interzicerii sale, a fost salvat la intervenţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care lucrase la Atelierele Griviţa, unde exista o valoroasă echipă muncitorească.
Cuprins:
Participant la o mare parte a momentelor importante din istoria acestui sport, Viorel Morariu (foto), vicepreşedintele de onoare al Asociaţiei Europene de Rugby (FIRA- AER), acum în vârstă de 81 de ani, şi-a amintit cum s-a făcut afilierea la forul mondial.
“În 1987, echipa naţională a fost invitată, graţie rezultatelor sale deosebite, să participe la prima ediţie a Rugby World Cup. Pentru aceasta, Federaţia Română de Rugby trebuia să se afilieze la forul mondial. A venit la mine Emil Drăgănescu, care fusese preşedintele FRR şi membru al guvernului. Mi-a spus că solicitarea trebuie trimisă în 48 de ore la Londra, unde era sediul IRB. Cum nu mai era timp să cerem aprobarea lui Ceauşescu - ar fi durat câteva zile, n.r. - şi să o trimitem prin curier diplomatic, am decis să o expediem fără aprobare, prin intermediul echipajului cursei TAROM”.
Astfel, FRR a devenit membră a IRB, iar România a putut participa la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă şi Australia. De altfel, naţionala noastră face parte dintr-un grup de douăsprezece formaţii care au participat la toate cele şapte ediţii de până astăzi.
Viorel Morariu este cel care a propus ca emblema naţionalei de rugby să fie o frunză de stejar (foto). S-a întâmplat tot prin anii ’80.
“În timpul unui turneu efectuat în Insulele Britanice şi Irlanda, din cauza ploii, culorile stemei republicii, care era pictată pe tricouri, s-au amestecat... La revenirea acasă, i-am propus preşedintelui FRR să ne facem o emblemă cum aveau celelalte echipe de rugby: Franţa - cocoşul, Anglia - trandafirul. Am ales frunza de stejar”.