Lacrimile unui părinte

Lumea îl aplaudă. “Cozma! Cozma!”. Lumea îl adoră. “Te iubim, te iubim!”. Aerul vibrează, iar emoţiile îl copleŞesc. Sufletul îi e răvăŞit de furtuna care i-a pustiit făptura, dar nu i-a stins licărul speranţei. Zbateri de nestăvilit se înfruptă cu nesaţ din geamătul înfundat al bietului tată, iar ochii nu mai au puterea să mintă lacrimile grele care se rostogolesc în amintirea fiului său, Marian. La fiecare reuŞită a maghiarilor, omul mai poate să spintece aerul, cu pumnii săi grei, la fel cum fiul lui, pivotul “Păsărilă”, plutea ireal în semicerc, peste apărările adverse. Meciul curge, la fel Şi lacrimile învăţate cu drumul pe obrajii părintelui năpăstuit. Fiecare izbândă a maghiarilor, care aruncă sala în aer, e pentru Marian, colegul lor din ceruri, rămas pentru eternitate la vestiar.

Veszprem – Montpellier 22-23. Ungurii au pierdut, dar publicului nu-i pasă. E în picioare Şi aplaudă. “Noi suntem cei mai buni! Cozma! Cozma!”. Echipa s-a aliniat la centrul terenului, iar sala este inundată de acordurile tristei melodii închinate lui “Păsărilă”: “Numărul opt din cer”. Tatăl campionului plânge. La fel Şi iubita lui Marian, Claudia. Şi sora lui, Alexandra.

250 km pentru o poză cu tatăl lui Marian

Andras, 43 de ani, este unul dintre suporterii infocaţi ai echipei de handbal din Veszprem: “L-am iubit şi l-am respectat pe Marian Cozma. Acum doi ani, a acceptat să facă o poză cu mine. Am făcut un poster cât un perete. Stau la 250 de kilometri depărtare de Veszprem, în localitatea Zalahalap. Acum am venit special pentru a face o poză cu Petre Cozma”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE