ACS Poli Timișoara – Pandurii Tg. Jiu 0-1
Paul Păcurar (19)
În minutul 41, Pedro Henrique a fost eliminat pentru un henț. A primit al doilea cartonaș galben, după o fază controversată. Arbitrul Găman a interpretat ca intenționat gestul lui Pedro de a lovi mingea cu mâna, însă s-a observat că timișoreanul a ratat lovitura de cap, iar balonul i-a lovit brațul. Gestul a fost involuntar, iar cel de-al doilea avertisment este gratuit.
De la Pandurii a fost eliminat antrenorul Flavius Stoican (69). Acesta a urmărit jocul din tribune.
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Ionuț Popa:
„Am pierdut pe mâna unor jucători care şi-au bătut joc de echipă, în frunte cu acest Pedro Henrique. Am vrut să-l omor! Nu ştiu dacă merita eliminat la acea fază, dracu ştie ce a vrut să facă. Am purtat atâtea discuţii cu acest băiat, l-am sfătuit tactic, tehnic, omeneşte, prieteneşte, am stat în cameră cu el. Degeaba, el mi-a făcut ceea ce mi-a făcut, a luat roşu.
Suntem retrogradaţi. În fotbal nu există matematică. Cum poţi juca în halul ăsta acasă? Ce e asta? Mijlocaşii au greşit enorm, nu pot juca în halul ăsta acasă. Mi-am ridicat jucătorii în slăvi când au jucat bine, dar acum au făcut-o sub orice critică.
Bocşan se accidentează mereu, am avut jucători care la pauză se văitau de accidentări. Plecaţi la alte echipe dacă vă accidentaţi. Dacă tot am menajat câţiva jucători cu Dinamo, jucaţi băi fraţilor acum!
Nu vom prinde nici locul de baraj, sunt sigur că nu putem ocupa acest loc”, a declarat Ionuţ Popa, la TV Dolce Sport.
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
ACS Poli Timişoara
Ionuț Popa: “Gândurile noastre se îndreaptă de acum doar spre meciul de marți cu Pandurii pentru că ne dorim enorm să câștigăm acel joc. Este vorba despre viitorul clubului, de viitorul acestor jucători, așa că trebuie să învingem marți sub orice formă”.
Echipa probabilă: Straton – Străuţ, Cânu, Scutaru, Novak – Artean, Croitoru – Bărbuţ, Al. Popovici, Fuček – Pedro Henrique.
Antrenor: Ionuţ Popa
Accidentaţi: –
Suspendaţi: –
Rezerve: Curileac, Bocşan, Şeroni, G. Neagu, Mailat, Doman, Drăghici
Pandurii Târgu-Jiu
Flavius Stoican: “La Timișoara ne așteaptă o partidă decisivă, pe care o tratăm cu maximă seriozitate. Sper într-o partidă deosebită. O să vedeți o echipă a Pandurilor care joacă un fotbal frumos, cu determinare, și sper să ne întoarcem cu puncte de la Timișoara, chiar dacă venim după două meciuri grele. Nu ne vom opri să sperăm că ne salvăm de la retrogradare pentru că toți cei care iubesc Pandurii știu cât ne dorim acest lucru. E greu, dar va fi cu atât mai frumos. Se face un stadion frumos la Târgu-Jiu, sunt convins că oamenii vor fi aproape de noi și lucrurile vor intra pe un făgaș normal”.
Echipa probabilă: L. Popescu – C. Negoiţă, C. Ene, Erico da Silva, Buşu – Cioinac, D. Stana – Surugiu, Păcurar, Hlistei (Firţulescu) – Batin.
Antrenor: Flavius Stoican
Accidentat: Sârghi
Incert: Nwabueze
Suspendaţi: nu există
Rezerve: Stanca, Fl. Ilie, Pârcălabu, Zaina, Firţulescu, Hamed, S. Negruţ
Meciurile all-time din Liga 1
27.10.2013: ACS Poli Timişoara – Pandurii Târgu-Jiu 2 – 3 (Etapa 12)
Au marcat: 1-0 Szabolcs Székely (6), 1-1 Marko Momčilović (45+2), 2-1 Cristian Bărbuţ (75), 2-2 Eric de Oliveira (78), 2-3 David Distéfano (82)
27.04.2014: Pandurii Târgu-Jiu – ACS Poli Timişoara 0 – 1 (Etapa 29)
A marcat: 0-1 Claudiu Belu (33)
13.07.2015: ACS Poli Timişoara – Pandurii Târgu-Jiu 0 – 1 (Etapa 1)
A marcat: 0-1 Mihai Răduţ (54)
19.10.2015: Pandurii Târgu-Jiu – ACS Poli Timişoara 3 – 1 (Etapa 14)
Au marcat: 1-0 Cristian Săpunaru (4), 2-0 Ioan Hora (8), 3-0 Ioan Hora (35), 3-1 Dorin Goga (44)
07.08.2016: ACS Poli Timișoara – Pandurii Târgu-Jiu 1 – 3 (Etapa 3)
Au marcat: 0-1 George Țucudean (20), 1-1 Robert Elek (54), 1-2 Christian Obodo (76 penalty), 1-3 Valentin Munteanu (90+2)
18.11.2016: Pandurii Târgu-Jiu – ACS Poli Timișoara 2 – 2 (Etapa 16)
Au marcat: 0-1 Alexandru Popovici (16), 1-1 Liviu Antal (37), 2-1 Liviu Antal (54), 2-2 Cătălin Doman (60 penalty)
07.04.2017: Pandurii Târgu-Jiu – ACS Poli Timișoara 1 – 3 (Etapa 5)
Au marcat: 1-0 Cătălin Hlistei (25), 1-1 Pedro Henrique (70), 1-2 Cristian Bărbuț (72), 1-3 Gabriel Cânu (86)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_20959f700c3d660214637c88801e2517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5c32122804e2da4c437fd4eb05efdfbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c4aca8b2551a560fd3e16b44b721dd38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_962419277e5df88db3e129aba9e6cb0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/05/Pandurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/dominic-fritz-vrea-schimbarea-legilor-justitiei-facute-in-mandatul-lui-catalin-predoiu-e1768659157803.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/iubita-sofer-tir-gateste-cabina-el-conduce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colete-olanda-taxe-vinted.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.