Moment istoric în fotbalul românesc! O echipă a refuzat să joace, în etapa de sâmbătă, deși s-a prezentat la meci! Fotbaliştii de la Metalul Reşiţa au intrat pe teren, la Satu Mare, cu un banner pe care scria ”Fotbaliști 2015 = sclavi”. Ambele echipe sunt măcinate de probleme financiare, conducerea având restanțe la plata salariilor.N-a fost singura formă de protest adoptată. Fotbaliștii s-au adunat la mijlocul terenului şi au anunţat că nu vor să joace. Arbitrul le-a lăsat timp de gândire minute, după care a fluierat finalul partidei. Meciul la durat doar 28 de secunde. Cum s-a derulat partida? Un jucător de-al echipei-gazdă a șutat spre poarta adversă, mult pe lângă aceasta, la 28 de secunde de la fluierul de start.Apoi, mingea a fost așezată pe colțul careului de 6 metri al formației oaspete, însă nimeni nu a vrut să o mai repună în joc, astfel că după 3 minute de așteptare, arbitrul a fost nevoit să fluiere finalul meciului pe motiv de non-combat.Cel mai probabil, Metalul Reșița va pierde meciul cu 3-0.Iată programul meciurilor celor două serii:SERIA I, ETAPA 14ora 11:00Farul Constanța - Ceahlăul Piatra-Neamț 5-0
Cristocea 6, S. Chițu 11 și 78, Băjan 31, Pătulea 41Oțelul Galați - FC Academica Clinceni 0-1
Mușat 30Rapid CFR Suceava- Dacia Unirea Brăila 1-2 Al. Apostol 87 / Muscă 30 și 49 - ultimul din penaltyGloria Buzău - Bucovina Pojorâta 4-0
Răduca 28, Danciu 33, Burlacu 52 și 57 SC Bacău - Dunărea Călărași 0-2
L. Buș 67, V. Alexandru 76 ora 13:30CS Balotești - Rapid București 0-1 Embalo (12)ACS Berceni a stat.SERIA II, ETAPA 14ora 11:00Şoimii Pâncota - Unirea Târlungeni 1-1
M. Popescu 30 - autogol / Petra 73Universitatea Cluj - Chindia Târgoviște 2-1 Ursu 31, Tarcea 76 / Cherchez 35CS Mioveni - FC Bihor Oradea 4-0
Mîrzeanu 38, Toriște 44, Nilă 84, Neacșu 90+2 Olimpia Satu Mare - Metalul Reșița 0-0 (întrerupt după 3 minute)CSM Râmnicu Vâlcea - FC Caransebeș 3-0
Staicu 55, Cucui 65, Voinea 90+2duminică, ora 13:30Gaz Metan Mediaș - UTA Bătrâna Doamnă 3-1Olaru 44, Figliomeni 46, Abrudan 87 / Copil 75 - pen.ora 18:30FC Brașov - FCM Baia MareAICI, clasamentele înainte rundei.