După ce l-a dat afară în 2010, băgându-l în depresie, Steaua l-a abandonat pe Lucian Bălan și pe ultimul drum. Fostul mijlocaș al echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni a fost înmormîntat ieri, la Cavnic, dar din generația lui n-a fost nimeni prezent, notează gsp.ro.Lucian Bălan a decis să încheie socotelile cu viaţa la doar 56 de ani, după ce a înghițit un pumn de pastile. El a fost condus ieri pe ultimul drum de familie, de câțiva prieteni, de fotbaliştii formaţiei FCM Baia Mare şi de autorităţi locale.Printre cei care i-au adus un ultim omagiu s-a numărat şi arbitrul Cristian Balaj, care a depus o coroană la mormîntul lui Bălan din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal din Baia Mare.”Din păcate, trăim doar din amintiri şi din performanţele pe care le-au făcut sportivii şi fotbaliştii români de-a lungul anilor. Lucian Bălan a fost un om excepţional și un jucător care vă rămîne în istoria fotbalului românesc”, a spus Balaj.