Lucian Bute a împlinit joi 39 de ani. Boxerul care a fost campion mondial IBF la categoria semimijlocie vreme de cinci ani s-a născut la Pechea, în județul Galați, dar trăiește de foarte mult timp în Canada, având dublă cetățenie (română și canadiană). Sportivul nu ratează nici o ocazie să susțină că datorează foarte mult ambelor țări.
Lucian Bute este ultimul boxer român care s-a aflat în posesia unei centuri de campion mondial. Gălățeanul a obținut titlul IBF la semimijlocie pe 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio, și l-a apărat de nouă ori, îainte de a-l pierde după eșecul suferit pe 26 mai 2012 în fața britanicului Carl Froch. În total, Bute a disputat 37 de meciuri la profesioniști, cu următorul bilanț: 32 de victorii (25 prin KO) și 5 înfrângeri. Ca amator, Lucian a câștigat o medalie de bronz la Campionatele Mondiale din 1999, la categoria semimijlocie, și o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001.