Libertatea: Cum s-a simţit din teren meciul de la Istanbul?
Lucian Sânmărtean: Am jucat împotriva unui adversar de calibru, care investeşte sume mari în echipă şi care are în lot nişte fotbalişti valoroşi. Am simţit la început că ne-au tratat de sus, dar noi am reuşit să gestionăm foarte bine situaţia din teren. Atmos- fera a fost una superbă, cum rar găseşti pe un stadion din Europa. Mie mi-a plăcut foarte mult, m-a mobilizat mai bine.
Partida retur va fi mai dificil de abordat?
E o partidă în urma căreia ajungi în Rai sau în Infern. Turcii şi-au dat seama de valoarea noastră şi vor veni în România să câştige cu orice preţ. Ne vor întrebuinţa serios, dar sper să reuşim calificarea, deoarece o prezenţă în play-off-ul Ligii Campionilor ne va asigura o participare sigură în grupele Europa League. Sperăm să fie stadionul plin la Piatra Neamţ, să fie şi fani turci, dar mai ales români, şi să avem un meci frumos, la finalul căruia FC Vaslui să iasă învingătoare. Noi vom face tot ce ţine de noi să ne calificăm.
Cuprins:
Vă lipseşte mult Wesley?
Sigur, era principalul nostru marcator. Jocul nostru era făcut pentru a-i aduce mingile în jumătatea adversă de teren şi a-l pune în valoare. Cred însă că fără ajutorul echipei nu avea asemenea performanţe. Eu simt mult mai mult lipsa lui Adailton, un jucător care alerga mult, acopera bine terenul şi făcea ambele faze, putea da pasa decisivă şi putea marca. Era un jucător complet, un profesionist adevărat. Pe Wesley sper să-l poată înlocui cu succes Antal şi Sburlea, doi fotbalişti tineri, în care ne-am pus toţi speranţe mari.
E greu să fii printre veterenii lotului?
Da, este o presiune în plus să fii printre jucătorii experimentaţi, pentru că ai o responsabilitate mai mare şi colegii se aşteaptă să dai ritmul în teren. Mă completam bine cu Wesley şi Adailton, dacă unul avea o zi mai proastă, era suplinit de ceilalţi doi. Acum e o presiune în plus, dar echipa e şi ea mai puternică, dacă se bazează pe mai mulţi jucători de calibru. Acesta este fotbalul: deşi vin şi pleacă fotbalişti, trebuie să mergi înainte.
Adrian Porumboiu e o persoană care nu are foarte multă răbdare...
O să le fie mai greu jucătorilor nou-veniţi să se obişnuiască cu stilul dânsului de a acţiona şi de a comunica, dar eu m-am acomodat. E o persoană mai temperamentală, pasionat de fotbal şi dornic de performanţă, care vrea rezultate imediate, dar e de înţeles la câţi bani investeşte în această echipă. E un conducător ambiţios şi eu m-am obişnui cu unele dintre ieşirile sale.
CFR Cluj, favorită cu Liberec
Legat de meciul pe care CFR Cluj îl va juca miercuri, de la ora 20.00, pe postul Transilvania Look, contra cehilor de la Slovan Liberec, Sânmărtean a mărturisit: ”Clujenii au prima şansă la calificare în play-off-ul Ligii Campionilor, sunt o echipă bună, echilibrată, cu o viteză bună de joc. Cred că sunt favoriţi şi au experienţa necesară să gestioneze avantajul luat în meciul tur. Ar fi o mare onoare pentru fotbalul românesc să aibă două echipe calificate în următoarea fază a competiţiei”. În meciul tur, ardelenii au învins la limită, scor 1-0, prin golul înscris de Cadu din penalty.