Steaua va da piept, mâine, cu Twente, în lupta pentru accederea în optimile de finală ale Europa League şi dincolo de faptul că batavii au o echipă care se evidenţiază prin forţă şi disciplină, mai au un atu important. Se numeşte Luuk de Jong şi este considerat cel mai promiţător fotbalist din Ţara Lalelelor. Născut în Elveţia, acolo unde părinţii săi, ambii voleibalişti, au evoluat ani buni, Luuk a început fotbalul la DZC’68, împreună cu fratele său, Siem. În 2009, Twente l-a achiziţionat pentru 500.000 de euro, iar evoluţiile bune şi cele şase selecţii în echipa naţională a Olandei i-au ridicat cota până la 15 milioane de euro. Este curtat insistent de formaţiile engleze Liverpool, Newcastle şi Tottenham, dar şi de Fiorentina, în Serie A.
Cuprins:
În acest moment, Luuk de Jong ocupă locul al doilea în clasamentul golgheterilor din Eredivisie, la egalitate cu John Guidetti (Feyenoord), ambii cu 17 goluri marcate, cu două mai puţine decât Bas Dost (Heerenveen). De remarcat că Luuk este cel mai în formă atacant din Europa în ultima lună, cu 8 goluri înscrise în ultimele cinci partide jucate. Olandezul are 1,88 de metri înălţime, e rapid şi tehnic, iar jocul aerian e atuul său. “Da, e mortal. De Jong e cel mai periculos om al olandezilor. De el ne temem. L-a spionat Narcis Răducan (n.r. - director sportiv la Steaua) şi a rămas impresionat de forţa şi de abilităţile sale. Nu întâmplător e cel mai bun marcator al lui Twente. Elevii lui Ilie Stan au fost avertizaţi deja. Va fi păzit bine”, ne-a declarat H e l muth Duck a dam, directorul de imagine al Stelei.
Condiţiile meteorologice în care se va disputa meciul Steaua - Twente nu-l sperie pe Dumitru Dragomir (65 de ani). “Îmi iau nişte cizme din cauciuc şi îi voi face galerie Stelei. Oricum, la ora meciului o să fie totul deszăpezit, se va căra toată zăpada cu camioanele, parcările vor fi curăţate”, a declarat preşedintele LPF.
Gigi Becali (53 de ani) a mărturisit că a participat la deszăpezirea unor sate din judeţul Vrancea şi din grijă pentru propria imagine. “Chestiunea asta este şi una de imagine pentru mine. Sunt aici de două zile şi am uitat de tot, de afaceri şi de fotbal. Aici trebuie să te simţi ca un călugăr, să fii alături de lume”, a declarat patronul Stelei.