Toate încasările cursei Family Run (Maratonul Nisipului), cursă programată pe 29 martie 2015, pe faleza stațiunii Mamaia, vor fi directionate pentru implementarea acestui proiect. ”Spatiul Senzorial” va ajuta la dezvoltarea copiilor, le va asigura gândirea rațională, le va dezvolta abilitățile de manevrare și de îmbunătățire a capacităților de soluționare a problemelor.

Maratonul de la Malul Mării, ajuns la cea de-a doua ediție, rămâne și în acest an singura competiție de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip. Evenimentul sportiv este organizat de Asociația “Sanasport”, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Radio Constanța.

Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, incluzând trei probe (maraton, semimaraton și cursa de 10 km) și cursa Family Run (3 km), care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora. 

La prima ediție, cea de anul trecut, organizatorii au reușit să înscrie Constanța pe harta maratoanelor mondiale, adunând la start sute de participanți din România și din străinătate, precum și alte câteva sute de susținători. Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.